Sufertaş

Perioada mea de gradinita (pe vremea aia nu era “gradi” ca azi, ma enerveaza prescurtarea asta) a fost marcata de niste traume – singur printre straini, vaccinuri (uram injectiile), epidemii de diverse (am trecut prin hepatita, rubeola, rujeola, pojar si nu m-a atins nimic, ca orice boala are mandria ei). Pe langa traume am si amintiri placute – mancarea. Era infecta – supa de zarzavat plina de cotoare, supa cu crutoane care era apa chioara cu paine prajita si… musaca. Da, ziua cu musaca era ziua buna. Aparea tanti Am-uitat-cum-chema cu ditamai cratita si o spumiera si incepea sa toarne in farfurii urland “Mainli la spate toata lumea!”. Stateam cuminte si ma uitam cum in farfuria mea se pravale cu un “pleosc!” o masa cremoasa, maronie, marcata ici-colo de bucatele mici de carne. In ziua de musaca se bateau turcii la ziua mea.

Odata am rugat-o pe mama sa-mi faca si mie musaca acasa. S-a apucat femeia, a taiat cartofi, a calit carnea, a asezat totul frumos in straturi, cuptor, chestii… Unicul ei fiu a luat doua guri, a ridicat ochii umezi catre ea si-a zis.”Nu-mi place. La gradinita e altfel” (si nu a fost singura data 🙂 ). Constiincioasa, mama s-a apucat a doua oara si a facut musacaua cu… piure (banuind cam ce mancam noi la gradinita). La fel, fiert cartofi, asezat straturi, cuptor… Reactia pramatiei de mine a fost aceeasi. Bleah! Eu vreau terciul meu de fulgi de culoare dubioasa si cu urme de carne! Odata cu terminarea gradinitei am terminat si cu delicatesele, asa ca musacaua a inceput sa devina prietena mea. Aseara m-am hotarat sa pun de o revedere…