Simplul orez cu legume…
Piata Sudului (a.k.a. “de la Big”) era goala. Ici colo cate o taraba intarziata cu marfa de import. Am plecat trist indesand o legatura de morcovi in rucsac. Deja mintea imi era la pastele cu ton pe care urma sa le mananc maine pentru ca… asta e. Era pur si simplu prea tarziu pentru piata decenta.
Am intrat la Mega Image cu cand sa iau diverse maruntisuri cum ar fi paine si niste ceva de incropit micul dejun. Am ales cinci rosii cherry aflate undeva intre mediocru si decent, un pic de branza feta, niste paine feliata… M-am asezat oftand la coada, am platit si am luat drumul casei. In dreptul pietei “de la Cultural” mi-aduc aminte ca am uitat sa iau iaurt (pentru “salata de paste cu ton si alte chestii”). Imi dau una peste ochi si intru in piata si acolo… miracol. Tarabe cu… piata stuff. E drept, nu toate, dar furnizorii mei “agreati” erau acolo. Si aveau si rosi de gradina… si telina… si pastarnac… si verzituri… si ceapa! Am luat repede de toate si am fugit spre casa, uitand evident din nou de iaurt. Meh, cui ii trebuie – pentru maine fac altceva, iar acest altceva este (drumrolll!!) orez cu legume.
Ok, pentru cei un pic “pokerfaced” sa va explic – cu toti ne-am obisnuit ca orezul sa fie garnitura, nu? Intotdeauna orezul era pus alaturi de niste pui, niste vita, niste peste, niste orice… Cu totii suntem obisnuiti ca orezul sa fie ceva vag parfumat, dar destul de neutru cat sa nu intreaga halca de carne langa care il mancam. Ei bine, eu am facut invers – am lasat carnea (un biet piept de pui) sa fie “de umplutura” si am facut ca starul pranzului sa fie… orezul. Si a fost cam asa:
Tagliatele cu spanac…
Ce mananci dupa o jumatate de zi de curatenie prin casa? Dupa ce ai aspirat, ai sters praful, ai sters pe jos, ai curatat aragazul… Stai pe un scaun si te intrebi “oare ce-as putea sa mananc eu rapid, inainte sa plec la ShorstUP?”. Si-atunci te indrepti spre cel mai rapid mod de a baga ceva mancare in tine: paste! Data fiind provizia de paste pe care o am in camara este practic imposibil sa mor de foame, asa ca a urmat partea a doua – paste cu… ce? Din fericire congelatorul meu este plin de pungi de legume congelate – mi se pare un compromis bun pentru cei care nu au timp sa ajunga zilnic in piata. Printre aceste pungi am gasit si o punga de spanac tocat care se apropia de “deadline” (da, si produsele congelate expira la un moment dat!) si mi-am zis ca pastele si spanacul nu merg asa rau impreuna (de fapt… am mai facut).
Un sandwitch corect…
Sunt un fan infocat al sandwitch-urilor. As manca de trei ori pe zi sandwitch-uri, in orice combinatie, cu orice ingrediente. Parisul a fost raiul meu timp de o saptamana in care am incercat tot felul de sandwitch-uri cu mai multe feluri de paine, de branzeturi, de legume, de carnuri… In seara asta m-am decis sa-mi fac un sandwitch mai special…
Chestiile care conteaza sau “cum batem niste oua ca sa ne simtim bine”…
(Ganduri absolut aiurea brodate pe marginea unor oua batute)
Viata e simpla. Oricat ADN, ARN, proteine, albumine, aminoacizi si alte prostii colaboreaza sa o faca posibila ea tot simpla e. Pisica mea are o viata foarte simpla – bea apa, mananca mancare, ma miauna si doarme. Cainele de la tara are o viata si mai simpla – doarme, latra si mananca. Omul in schimb… eeeh, omul tine cu tot dinadinsul sa duca o viata FOARTE complicata. Omul asta modern vrea situatie, vrea bani, vrea concedii, vrea masina mai buna ca a vecinului, vrea *orice* crede el ca-l va face fericit. Daca secretul fericirii al sta in noul iPad2 sau in noul model de Audi… s-ar face coada la banci ca sa cumpere lumea fericire… (as putea sa continui pe ideea asta dar conceptul de “fericire in rate” apartine altora pe care eu nu pot sa-i inghit deloc asa ca aleg sa sar de la una la alta cu gratie).
Cred ca filosofia s-a nascut din studiul fericirii. Omul tinea el neaparat sa studieze ce-l face pe el sa se simt asa… bine. A vrut cu tot dinadinsu sa defineasca acea eudaimonia si cum se ajunge la ea. Eh, dar daca s-ar ajunge asa usor la fericire, toata lumea ar cumpara cartea “Happiness for dummies” sau “Cum sa fii fericit in 21 de pasi ilustrati”.
“La Bucatarul Vesel” in Brasov…
Undeva pe la inceputul anului 2010 mi-a venit ideea de a-mi povesti online aventurile culinare. Am tot “dat la perete” cu idei pana cand, intr-o dimineata, m-am trezit in cap cu numele blogului: Bucatarul Vesel! Pe data de 25 ianuarie cumparam domeniul bucatarulvesel.ro. Tot atunci mi-am zis ca n-ar fi rau sa dau o cautare pe Google, ca sa nu ma bat pe nume cu altcineva. Surpriza mi-a fost destul de mare atunci cand am gasit restaurantul “La Bucatarul Vesel” din Brasov. Atunci mi-am zis ca musai trebuie sa le fac o vizita si sa scriu un review. La mai mult de un an la promisiunea facuta mie… am ajuns “La Bucatarul Vesel”. Iata cum a fost…
Dar de ce este asa liniste?…
Nu va speriati, nu disperati, nu intrati in panica. Inca mai gatesc, inca mai scriu, inca mai sunt vesel. E drept, gatesc rapid cat sa mananc la micul dejun, scriu tone de cod la un proiect si sunt vesel cand imi pun rom in cafea. In acelasi timp am inceput sa impartasesc si cu alte fete aventurile mele din bucatarie astfel ca, cel putin odata pe saptamana, puteti sa vedeti productiile mele culinare pe portalul lor, si anume Intre Fete. Saptamana trecuta le-am dat teapa pentru ca viata mea tumultuoasa nu mi-a permis sa intru in bucatarie. Promit sa ma revansez saptamana asta.
"English muffins" albe pentru zile negre…
Intotdeauna mi-a fost frica de “english muffins”. Pur si simplu mi se parea ceva foarte complicat si mi-era frica ca nu-mi vor iesi asa cum trebuie – albe, pufoase, gustoase. Intr-o buna zi mi-a venit o idee interesanta pentru mic dejun si, intrucat mi-am zis ca painea este “soooo last year” am inceput sa fac un pic de reasearch si s-a dovedit ca aceste “english muffins” sunt ceva ce bunica mea facea sub denumirea de “cococele”, doar ca era un aluat un pic mai moale. Astfel, ajuns acasa dupa o ora de spinning la nivel intensiv, mi-am luat inima in dinti si… asta a iesit.
Mancare de om mahmur…
A comis-o! A fost la petrecerea firmei, s-a imbatat pulbere (deh, open bar), a ajuns acasa la trei dimineata pe sapte carari si mirosind a mai multe parfumuri… Mda, barbatii sunt niste porci! Acuma sta si sufera pe canapea cu capul mare si ochelarii de soare pe nas pentru ca il dor retinele de la orice fel de lumina. A turnat in el muratura obligatorie de dimineata dar parca totusi trebuie sa manance ceva mai consistent azi. Mda, cred ca e timpul sa-ti sufleci manecile si sa-l indopi cu niste junk-food facut de mana ta…
Spuma de ton…
A fost un week-end greu. Vineri seara am avut (multi) prieteni in vizita prelungita pana la orele diminetii. Sambata noaptea am petrecut la o nunta. Ambele evenimente au fost marcate de un consum moderat (yeah, right 😉 ) de alcool asa ca nu e greu de imaginat oboseala si lenea care ma apasa in aceste momente. Cu toate astea tot am gasit puterea sa fac ceva in care sa inmoi niste paine de casa in timp ce ma uit la film. Ladies and gentlemen – spuma de ton…
Paste cu chestii din mare…
Ca bucatar wannabe mi-a fost intotdeauna teama de fructele de mare. Sa nu ma intelegeti gresit, imi plac fructele de mare, le mananc oricand si in orice combinatie, numai ca nu am gatit fructe de mare. Am tot fost “inoculat” de diverse surse (Internet, Jamie Oliver, food nazis) cum ca trebuie sa fie proaspete, sa miroasa a mare, sa danseze step, sa fie culte etc. asa ca ma uitam intotdeauna foarte reticent la fructele de mare din supermarket. La cele congelate am facut gresala sa citesc eticheta (E caaat?!) iar la cele proaspete nici nu ma uitam (“Yeah, right, au fost congelate si astea”). In ultimul timp ma trezeam dimineata, ma uitam in oglinda, imi dadeam doua palme si-mi ziceam “Trezeste-te. Esti in Romania. Singurele fructe de mare proaspete sunt “poamele” de pe plaja din Vama Veche, peturile de bere, hartiile de ambalaj si tampoanele” (shit you not, am vazut cu ochii mei un tampon vamaiot undeva pe la Stuf; probabil incerca s-ajunga la bar sa ceara o “surubelinta”; in fine, divagam…). In seara asta mi-am facut curaj si am cumparat fructe de mare…