Humble pie…

Nu voiam sa scriu acum despre cursul la care ma duc, mi se parea prea devreme. Voiam sa mai avansez un pic, sa-mi fac o parere clara, voiam sa scriu cu mintea mai odihnita astfel incat sa iasa un articol ceva mai coerent decat de obicei. Din pacate o intamplare la care am asistat azi ma face sa scriu un pic mai devreme. N-o sa fie prea coerent, so deal with it…

Intai si intai un pic de istorie – prin februarie a inceput cursul de bucatari la THR, curs pe care l-a urmat si Radu Popovici (care si-a exprimat niste opinii foarte pertinente si clare in acest articol). Stiam de la inceput la ce ma inham, asa ca ma trezesesc cu drag (sort of…) la ora 6 jumate, fuga la Casa Scanteii, patru ore de curs, fuga la munca, opt ore de munca – numai pasiunea ma mai tine in picioare. Vreau sa vad despre ce e vorba, sa invat mai multe, sa gust si eu din experienta unui bucatar adevarat, vreau sa umplu niste goluri care sunt acolo de cand lumea. Aparent functioneaza :).

Cursul costa 1000 de lei. Retineti suma! Eventual, mai cititi odata – O MIE DE LEI NOI (in bani vechi – 10 milioane). De 1000 de lei primesti scoala 6 luni din care vreo luna si mai bine practica in bucataria scoala, si doua luni practica in productie (perioadele sunt aproximative). Primesti diverse cursuri de umplutura cum ar fi stiinte economice, psihosociologie, legislatie, informatica (astea am inteles ca-s bagate in fata de CNFPA) dar primesti si cursurile de specialitate – tehnologie culinara, igiena, nutritie etc. In aceeasi bani intra si toate ingredientele folosite in bucataria scoala. Formatorii sunt maestrii in arta culinara, gastronomi cu experienta, participari la concursuri, muritori de foame in Romania dar care nu stiu de ce, continua sa munceasca din pasiune aici in loc sa-si faca de cap prin marile restaurante ale lumii.

Ok, astia-s bani, astea-s conditiile, dar ce ne invata ? Eh, aici se pare ca multa lume intelege mai greu (sau deloc) ce te invata la un curs de bucatar. Sa luminam un pic lucrurile: la un curs de bucatari inveti sa fii… bucatar. Nu inveti sa gatesti acasa mai bine, nu inveti sa faci retete exotice, nu inveti sa-ti dai prietenii pe spate ca esti cool, inveti pur si simplu sa fii bucatar – sa toci legume, sa faci un fond, sa faci un sos, sa asezi un preparat in farfurie, sa faci un aluat si, poate cel mai important, cum sa lucrezi intr-o echipa in bucatarie. Nu este un curs pentru foodies. Nu este un curs pentru oamenii care vor sa invete ceva in plus. Este curs de baza. Am colegi care n-au auzit in viata lor de aluat choux, colegi care nu stiu sa faca un aluat de paine, colegi care stiu ca gustul se da cu “Magia aromelor”… Sunt oameni care acum invata ce inseamna sa fii cu adevarat bucatar si care incearca sa scape de “delicat” si “legat supa crema cu faina”. Din fericire pentru ei, au de la cine sa invete.

Intamplarea de azi are drept protagonist un om care nu a inteles. Pur si simplu nu a inteles (dupa vreo luna de teorie) ca de fapt aici se face scoala profesionala. Se vedea de departe ca e un “foodie” (urasc termenul, il folosesc peiorativ 🙂 ), stia tot felul de ingrediente absolut necunoscute pentru unii de acolo, era extrem de contrariat de ce supa de ceapa nu se poate face si cu Gruyere in loc de parmezan (termenul de “reteta oficiala” e cam blurry pentru “pasionati” ca noi) si, mai ales, avea o atitudine in general superioara fata de restul “turmei”. Un mic exemplu ar fi ca atunci cand a gustat dintr-un preparat exemplu (pulpa de pui umpluta) a declarat sus si tare ca el n-ar manca asa ceva si ca ala e preparat romanesc sa mananci mult odata sa te saturi (ca sa preintampin eventualele intrebari – nu avea destula sare si, in general, nu prea avea gust; pe mine m-a interesat textura umpluturii, modul in care se face sa ramana omogena etc.). Ok, pot sa inteleg accesele de superioritate (cu toate ca oamenii de genul asta imi devin antipatici destul de rapid), dar nu pot sa inteleg cum poti sa arunci toate si sa pleci intins la secretariat cu scandal pentru ca… nu ai gasit o lingurita. E drept, dotarea bucatariei se axeaza pe oale, cratiti, coifuri chinezesti (termeni tehnici 😉 ) etc., nu pe tacamuri, dar intotdeauna exista solutii simple – imprumuti de la coleg, intrebi in sala, in ultima instanta… iti aduci d-acasa (remember, 1000 de lei). Nu inteleg cum poti sa dai vina pe formator (dna. Irina fiind o femeie foarte de treaba, cu multa experienta si, mai ales, exagerat de mult bun simt) si sa te certi cu el pentru ceva atat de banal ca o lingurita care ti-a stricat tie socotelile (si umpluturile) si te-a impiedicat sa arati tuturor cat de cool poti tu sa fii.

Am ajuns la capatul inspiratiei… Sfatul pentru “foodies” (ca e plin netul de ei si iti trebuie prajini destul de lungi sa le ajungi la nas unora) – nu va duceti la cursul de bucatar. Voua nu va trebuie nimic din ce invatati acolo.