Roşii. Măsline.Busuioc – o reeditare…

După o zi ca asta oricine se duce acasă, se târăşte în pat şi se chinuie să-şi şteargă din cap amintirea ei. Eu zic că cea mai bună terapie e aia prin mâncare. Nu există zi să nu poată fi spălată de o cină gustoasă, un vin bun şi o companie plăcută, aşadar în seara asta urmează să mă tratez cu reţeta de mai jos, o “reeditare” de pe vechiul blog…

Reţeta de faţă am vazut-o la Jamie Oliver cand eram in cautare disperata de a găti ceva… de regim. După episoade intregi de miel, porc, vită, spaghete cu chiftele si mozzarella (aici precipitaţiile din gura mea au atins apogeul, in mod sigur sacrific o masa de dieta pe asa ceva) a aparut această… amestecatură (ok, să-i zicem “salată”). Simplitatea preparării ar face pe oricine sa exclame intr-un “doooh !” urmat de o palmă peste frunte. A fost genul de salată la care am zis din prima clipa “Asa ceva trebuie sa fac ! Mă duc sa iau busuioc”. Partea buna este că am gasit busuioc. Parte proastă este ca salata a prins din prima la “public” si busuiocul proaspat se gaseste atat de rar…

In aceasta salată este e-sen-ţial sa punem ingrediente de buna calitate: măsline verzi sau negre cu sâmburi – gustaţi-le inainte, să fie bune, nu sărate si amare cum am nimerit eu odata (Later edit: are nişte măsline excelente la Real; sunt ambalate în casoletă şi au doar apă cu sare. Scumpe, dar foarte bune). Roşii cherry – stiu, e iarna, sunt greu de gasit rosii gustoase dar mai apar pe ici pe colo. Mozzarella de buna calitate – nu va chinuiţi cu chestii românesti (marca Picolo, Paladin), sunt doar niste imitaţii; încercaţi Santa Lucia (ştiu, scump, dar merita) sau chiar marca 365 de la Mega Image. Busuiocul e musai sa fie proaspăt – aici e lovitura fatală, pe vremea asta se gaseste destul de greu si în casă nu vrea sa crească :(.

Modul de preparare este esenţial pentru reuşită:  luăm măslinele şi le zdrobim cu ciocanul de bătut carne (nu le tăiaţi, nu e acelaşi lucru !). Scopul nu e să ne descărcăm nervii (ajungem mai incolo şi la asta) ci să obţinem un pic de ulei direct din măsline. Cu ocazia asta scoatem si sâmburii ;).

După măcel punem intr-un bol măslinele, luăm apoi roşiile şi le stoarcem pur şi simplu cu mâna in acelaşi bol (aici e partea cu descărcatul nervilor). Pur şi simplu luăm bucata cu bucata şi le stoarcem ca lumea, spărgând pieliţa şi eliberând sucul din ele. Mare atenţie, pătează :). După ce am terminat şi cu roşiile rupem frunzele de busuioc peste roşii şi măsline, amestecăm de vreo doua ori cu mâna (neapărat cu mâna, este o senzaţie nemaipomenită) şi apoi ne oprim un pic să admiram opera.

Acoperim recipientul cu folie de plastic si lăsăm “să se împrietenească” ingredientele între ele. Dacă vă grăbiţi puteţi să mâncaţi şi în 5 minute, dar nu are acelaşi efect. Cel mai bine e dacă stau vreo oră – două împreună.

Consumarea acestei minunatii de salata nu se face asa oricum, ci trebuie dichisita un pic. Fiecare portie se serveste asa: luam o felie de paine si o prajim fie in toaster, fie la tigaia cu gratar. Eu am pus-o la tigaie, dar eu sunt mai fiţos de felul meu.

După ce pâinea s-a rumenit o frecăm cu un caţel de usturoi să prindă un pic de gust. O aşezăm în farfurie şi peste ea presărăm amestecul din bol. Ne chinuim să le aşezăm cât mai uniform şi estetic (nu ca mine), după care luăm un bulgăraş de mozzarella şi îl rupem pe deasupra. Presărăm sare, piper, stropim cu un pic de ulei de măsline (de bună calitate, evident) şi, foarte important, cu sucul pe care roşiile si măslinele l-au lăsat in bol – ăla e un adevărat balsam. Trebuie să iasă cam ca în poză.

Este extrem de bună, extrem de uşoară şi (pentru mine cel puţin) extrem de inedita :).

Poftă bună!