“Fish pie” sau cum am invatat sa filetez peste…

Dragii mei cetitori, in cele ce urmeaza veti vedea ce se intampla atunci cand iei o reteta si o adaptezi da-n boulea, fara sa te gandesti un pic inainte. Problema cu adaptarea retetelor este ca nu merge pur si simplu sa inlocuiesti un ingredient cu altul, trebuie sa te mai si gandesti un pic – oare noul ingredient merge cu mancarea in sine? Oare nu trebuie sa schimb ceva in tehnica de gatit ca sa aduc noul ingredient in hora? Prima intrebare si-a gasit raspuns rapid, dar la a doua nu m-am gandit deloc. Dar sa nu anticipez…

Acum ceva timp propria mea mama mi-a pus in brate o punga imensa care continea mult peste. Era vorba de un crap (cred) si vreo doi salai care este posibil sa fi fost carasi, pentru ca eu cu pescaria sunt destul de paralel. Bine intentionata mea mama nu si-a dat seama insa ca e destul de greu ca doi oameni sa manance tot pestele ala odata, asa ca a congelat tot pestele intr-un singur pachet. Prin noiembrie am avut o oarecare intentie sa fac ceva cu cei doi carasosalai dar mi-a fost imposibil sa-i dezlipesc fara sa decongelez tot, ceea ce NU era o solutie pentru ca macar atata lucru stiu si eu – daca a stat mai mult de doua ore in afara congelatorului nu mai intra la loc! Intre timp soarta a facut sa evacuez congelatorul spatios si sa ma mut intr-unul in care gramada de peste n-avea absolut nicio sansa sa incapa (soarta, daca citesti asta sa stii ca e ok, nu oftez!). Cum pana la achizitionarea unui nou congelator mai e un pic de vreme, pachetul a ramas in frigider sa se dezghete lent. Ieri am descoperit ca salacarasii s-au dezghetat asa ca hai sa facem “fishpie”-ul pe care l-am vazut eu demult la Jamie Oliver.

Poate v-ati prins pana acum ca eu incerc sa va invat niste principii, nu niste retete, asa cum si eu cand citesc o reteta pe vreun site incerc sa-mi dau seama de principiul ei, nu neaparat sa o reproduc intocmai (mi s-a intamplat sa reproduc retete si rezultatul sa fie dezastru). Pe principiul asta am mers cand am adaptata reteta de “placinta de peste” – “amestecam peste cu niste chestii si punem cartofi piure pe deasupra si dam la cuptor”. V-ati prins, nu? – piure pe post de aluat…

Primul pas a fost filetarea pestelui. Ei bine, cum aduci doi pesti de la forma normala la acea forma frumoasa de file pe care o vedem in vitrine si-n tiple? M-am inarmat cu un cutit si-am inceput sa ciopartesc pestele: am taiat capul, am taiat coada si am inceput sa-l jupoi de piele transpirand si injurand cutitul care parca nu era ascutit. Dupa vreo 10 minute de opinteli au resultat vreo patru – cinci bucatele anemice de peste si un schelet doldora de carne la care pisica se uita insistent si se lingea de bot. Enervat  am aruncat ramasitele in gunoi si am purces spre Youtube. Am gasit acest clip foarte bine explicat care mi-a dovedit ca am gresit fatal – pestele se fileteaza cu cap, coada si piele pe el. Idiot! Dupa 3 minute de taieturi au rezultat doua file-uri faine, de categoria “close enough”, pe care le-am taiat bucati. I-am dat si pisicii un pic, ca doar nu degeaba mi-a tinut concert cat am executat operatiunile de macelarire.

Hai ca m-am luat cu vorba si am uitat de retea. Ia, puneti mana si luati asa:

• doi pesti (caras, salau, cod… ce vreti voi) – filetati si curatati de piele
• o ceapa mare
• un morcov
• o lamaie
• patru cartofi medii.

E bine sa mai aveti pe langa voi sare, piper, unt, nucsoara si fulgi de chilli.

Cartofii ii curatati si ii puneti la fiert cu un pic de sare, ca pentru piure. In timpul asta radeti morcovii si tocati mai mult sau mai putin marunt ceapa. Eh, si aici vine gresala mea, dar voi sa nu faceti ca mine – ceapa trebuie calita un pic. Da, da, trebuie calita ca sa se inmoaie, pentru ca de fapt in tava de la cuptor nu prea e lichid. Asa ca puneti ceapa pe foc intr-o tigaie cu o lingura – doua de ulei si lasati-o acolo pana devine translucida. Amestecati ceapa in cauza cu morcovul ras si bucatelele de peste si puneti amestecul intr-un vas termorezistent. Sarati, piperati, adaugati fulgii de chilli, sucul de la lamaie si o lingura doua de ulei de masline si amestecati bine. Eu am pus si un pic de suc de portocala ca sa mai taie din acreala lamaii.

Cartofii scurgeti-i bine de apa si puneti peste ei o nuca de unt, sare, nucsoara si pasati-i bine pana rezulta un piure cremos. Luati mana de pe lapte ca el n-are ce cauta in piureul asta!! Intindeti piureul peste amestecul din vasul termorezistent, presarati o mana de parmezan ras si picurati o dara – doua de ulei de masline. Ierburile uscate sunt binevenite.

Bagati vasul la cuptor (180 de grade, fara convectie) pret de vreo 30 de minute, pana cand cartofii incep sa se rumeneasca. Daca sunteti nascut ca mine sub o stea norocoasa si aveti cuptor cu grill superior, dati drumul la grill vreo 10 minute la final ca sa obtineti o crusta frumos rumenita.

…si gata! Este aromat, usor, racoritor si merge de minune cu vinul rosu de la tara.

Pofta buna!