Peşte la plic…
Prima oara am agatat reteta de undeva de pe net si mi-am zis “trebuie sa fac si eu”. Apoi vad ca si CevaBun are ceva de zis despre “mancare in plic”. Deja toate semnele imi ziceau sa ma apuc sa-mi fac un peste in plic, ornat cu diverse legume, mai ales ca se face extrem de rapid – perfect pentru mancarea “de a doua zi”…
Ideea mancarii in plic o stiti deja din reclame – ingredientele se invelesc in pergament, se “sigileaza” si se dau la cuptor (ok, reclamele zic “in punga” pentru ca trebuie sa arate comercial). Pentru numele lui Dumnezeu, nu folositi folie de aluminiu pentru ca e toxica in contact cu mancarea in cuptor.
Bun, sa ne apucam zic… In primul rand avem nevoie de peste. Eu prefer aici pestele alb – salau, cod. Din pacate nu am gasit de niciunul asa ca m-am multumit cu… tilapia, desi nu prea-mi plac mie pestii astia “de import”. La capitolul legume am optat pentru ceapa verde si ardei rosu. Evident, lista ar fi putut continua dar less is more. De asemenea, in sectiunea “mirodenii” cimbru a fost desemnat voluntar sa evolueze la plic inchis, impreuna cu o lingura de zeama de limeta (ca n-am vrut sa stric lamaia).
Prepararea este no brainer: luam o foaie de pergament, o ungem cu o patratica de unt, apoi asezam pe ea pestele. Peste animal aruncam ceapa verde taiata feliute si ardeiul rosu taiat julien (pentru profani – fasii subtiri).
Am pus frunzele de cimbru si zeama de limeta pe deasupra, am acoperit totul cu a doua foaie de pergament (unsa si ea cu unt) si am pliat totul ca pe un… plic (hai ca puteti sa va imaginati si singuri).
Douazeci de minute mai tarziu bucataria mirosea a peste cu cimbru (divin!) si cina mea era gata. Se mananca direct “din plic” ca sa nu risipin sucurile in care s-au scaldat toate minunele puse inauntru.
Pofta buna!
de ce e folia de aluminiu toxica la cuptor?
Eu stiu din auzite (de la vreo trei persoane diferite, d-aia tind sa dau crezare zvonurilor) si chiar si la scoala ne invata sa nu invelim ruladele direct in folie de aluminiu, ci sa le invelim in folie de plastic inainte.
Nu mananci si cazi lat, dar e toxica pe termen lung daca intra in contact direct cu mancarea.
sint legende urbane. crezi ce vrei, uite aici un articol pe tema foliei de aluminiu si mai sint si altele. sansele de intoxicare cu aluminiu din folie sint cam egale cu sansele de vindecare a deficientei de fier rontaind cuie.
altfel, imi place idea cu impachetatu’, o sa incerc si eu.
Multumesc pentru articol, am sa-l lecturez…
Eu am facut “plic” din pergament si pentru ca asa am gasit reteta originala 😉
cu placere. dupa ce-l lecturezi, poate-l si citesti… 😉