Tartar de somon

Peşte crud. Da da, crud. Pescuit, livrat, cumpărat, tocat, mâncat. Ce poate fi mai simplu de atât ? Pentru unii – o delicatesă. Pentru alţii – o scârboşenie. Am să încerc să conving a doua categorie ca dracul nu e atât de negru.

Conform definiţiei (Wikipedia is accurate ^{[citation needed]})termenul de “tartar” defineşte un mod foarte complicat de a prepara carnea: se cumpără şi se toacă. Asta dă naştere la nenumărate posibilităţi de a ne juca cu mâncarea şi de a o prepara după pofta inimii. Singura chestie fixă în toate astea este pâinea prajită care nu trebuie să lipsească.

Inventar: am studiat atent frigiderul şi am descoperit un pachet de somon afumat, aflat încă in termen (minune mare). Am constatat lipsa acuta a somonului crud aşa că am purces la pescăria din piaţă să fac rost de unul. Acolo am rugat pe tanti să-mi taie vreo trei fripturele din el, la care tanti a replicat că “Va fi destul de greu că vedeţi, din cauza la omega trei ăsta (şi-mi arată firişoarele de grăsime) se cam strică la taiat. Eu încerc să ştiţi dar…”. Şi a încercat – nu i-au ieşit chiar nişte fripturici perfecte, dar nici nu m-a interesat acest aspect. Bonus, am primit un sfat de a-l face la cuptor “în folie de aluminiu, şi când vreţi să-l întoarceţi întoarceţi cu tot cu folie, ştiţi ? Să nu se strice că e foarte subţire felia, v-am zis”.

Odată ajuns acasă am ascuţit cuţitaşul meu pentru operaţiuni de fineţe şi am îndepărtat pielea şi oasele, lăsând în urma nişte cubuleţe rozalii, pline de “omega trei”. Toate astea, împreună cu somonul afumat, le-am tocat cât mai mărunt cu un cuţit astfel încât să rezulte… peşte tocat. Aş fi putut să folosesc maşina de tocat, dar asta ar fi stricat textura cărnii, şi aşa destul de fragilă (note to self: cumpără-ţi odată satâru’ ăla !).

Am lăsat tot amestecul la rece într-un castron acoperit până la ora mesei. Până atunci m-am tot gândit cu ce să-l asezonez. Caştigatori au ieşit: suc de lămâie, cremă de brânză, ceapă verde, sos Worcestershire, sare, piper… Ca să nu se supere nimeni, am lăsat somonul crud şi fiecare şi-a făcut amestecul după cum l-a tăiat capul.

(Mai sus avem o “tartină” cu ceapă verde şi cremă de brânză şi una cu ceapă verde şi sos Worcestershire.)

Cum în toate există loc de mai bine, mai putem adauga la lista de “adaosuri” ou (fiert sau ouă bătute), sos de hrean, sos de soia sau diverse condimente cum ar fi chili sau rozmarin.

Lasând la o parte clişeele gen “sănatos”, “gustos” etc. este un soi de mâncare ce te îmbie să te joci cu aromele şi să îndrazneşti tot felul de combinaţii, până când ţi se face rău de la grasimea de peşte şi brusc te gândeşti “OMG mănânc peşte crud” şi simţi mirosul de carne crudă care-ţi întoarce stomacul pe dos, caz în care roagă pe vecinul de masă să-ţi mai toarne un pahar de vin ca să uiţi toate astea şi să mănânci şi tu liniştit, dar vecinu nu e fraier, ştie ca îi ramâne lui mai mult şi atunci râde de tine şi îşi mai prepară rânjind o felie de pâine prajită cu crema de brânză, ceapă verde şi suc de lamâie. Pentru ca este ATÂT DE BUN !

Poftă mare !