Pe-un picior de plai, la Cabana Moților…
ATENTIE! Acest articol contine publicitate nerusinata si nemascata la cel mai misto loc de cazare in care am fost in ultima vreme.
Ca orice roman care se respecta a trebuit sa-mi iau concediu de 1 Mai. Dupa doi ani de “relaxare” pe litoralul romanesc am decis sa incetez experimentul social numit “1 Mai in Vama Veche” si sa ma indrept spre o mai veche dragoste de a mea – muntii Apuseni. Nu am sa va plictisesc cu detalii despre cum se fac gratare la tot pasul, cum melteanu de Cluj e identic cu ala de Bucuresti, pentru ca de asta se va ocupa alter-ego-ul meu. Eu am sa ma concentrez pe lucrurile care ne interezeaza aici – mancare si cazare.
Ideea de a vizita zona Clujului s-a nascut prin martie, iar faptul ca 1 Mai cadea intr-o marti a dus la o aliniere perfecta a planetelor, aliniere care ne-a permis sa ne luam un mic concediu. Cum nu stiam incotro s-o luam si ce sa facem odata ajunsi in zona am apelat la Emil sa ma ajute cu ceva informatii despre zona (chestie care mi-a dovedit ca facebook-ul asta e bun si el la ceva). In urma informatiilor destul de consistente pe care le-am primit de la el am reusit sa ne schitam un mic plan care era cat p-aci sa fie dat peste cap de ceva probleme de sanatate.
“Cabana Motilor” figura pe lista trimisa de colegul meu de breasla ca si o locatie de “pranzit”. Uitandu-ne noi pe site am decis ca ar fi o locatie excelenta si pentru cazare asa ca iata-ne cu indicatiile in mana incercand sa deslusim drumurile moțești si sa si scutesc masina de a incasa prea multe gropi in drum. O stanga in Gilau si o dreapta spre “Statiunea Fantanele” ne-au adus pe un drum judetean in stare aproape acceptabila care a inceput sa ne urce printre dealurile colorate in crudul verde al primaverii. Am depasit lacul Tarnița, barajul, hidrocentrala si iata-ne in padure “gonind” printre gropile din drum si cascand ochii la peisajul fantastic care se mai intrezarea printre copaci. Un viraj la dreapta, 5 minute de mers si iata si “cabana” inaltandu-se falnic pe o panta de deal. Masina in parcare, bagajele sus si uite asa a inceput mini-vancata noastra in unul dintre cele mai frumoase locuri ale patriei noastre.
Calatorului ii sade foarte bine cu drumul, dar cand ajunge la destinatie ii sade bine cu burta plina asa ca ne-am asternut la o ciorba de perisoare cu smantana si ardei iute, precedata de traditionala palinca (si demult n-am mai baut palinca asa buna), asta doar cat sa ne potoleasca foamea pana la cina.
Palinca nu a intrat in poza
Dupa masa am facut o mica plimbare in imprejurimi (ocazie cu care ne-am imprietenit cu doi caini) plimbandu-ne picioarele prin drumul prafuit si privirea cazuta in extaz peste culmile domoale scaldate in lumina molatica a apusului. Plimbarea a prins numai bine caci la intoarcere ne astepta o portie sanatoasa de varza a la Cluj, insotita de o mana de gogosi pripite fierbinti.
In departare se auzea o talanga...
A doua seara am apucat sa schimbam doua-trei vorbe si cu gazdele noastre, Ela si Sebastian (am gasit aici detalii) prilej cu care am aflat ca majoritatea aprovizionarii se face din surse locale, de la producatorii autorizati. Asta mi se pare ceva extaordinar si cred ca este prima data cand aud ca un operator de turism se aprovizioneaza chiar de la micii producatori din zona. Asta explica abundenta de produse “artizanale” de la micul dejun – cascaval cu busioc, toba de casa (eu nu mananc toba de obicei, dar acum am dat iama in ea), slana, ceapa rosie, zacusca de casa, carnati picanti, dulceata de afine. Intr-un cuvant – nu bufetul suedez cu care ne-a obisnuit. Amatorii de Cola vor fi dezamagiti – la Cabana Motilor nu se gasesc decat siropuri artizanale de toate felurile: zmeura, afine, brad, capsuni. La capitolul tarie – nelipsita palinca si afinata de casa; pentru fitosi am vazut in meniu si ceva whisky dar, sincer… de ce ai bea asa ceva cand ai palinca la dispozitie?
Eram plin ochi dar tot am dat gata jumatate de portie...
De mancare ce sa va zic… Nu stiu cat de “ca la mama acasa” sunt retetele (poate si din cauza ca nu am nicio mama prin partea locului), dar mancare mai gustoasa ca acolo n-am mai mancat demult. Sa va zic de ciorba de varza cu afumatura? De balsmosul cu ciuperci? De placintele moțești improscate cu dulceata de merisoare si smantana? Nu cred ca are sens, mai bine dati voi o fuga si simtiti in propriile burti.
Era calduta. Avea branza.
Un alt lucru care mi-a placut in mod deosebit a fost amenajarea camerelor – in sfarsit am vazut camere “rustice” care nu intra la categoria kitsch. Mobilierul este nou, baile curate luna, barnele de lemn care se mai itesc prin tavane contribuie la atmosfera de “acasa”, iar patul… ah, patul… Patul asta a fost cel mai comod pat in care am dormit in ultimii ani si acum imi pare rau ca am uitat cum se numea firma care producea saltelele pentru ca trebuie musai sa-mi iau si eu una.
Ne-am despartit de gazdele noastre mai curand decat am fi vrut (parca am mai fi stat cateva zile, sau chiar toata viata) cu promisiunea facuta noi insine ca ne vom intoarce cat de curand. Nu am ezitat sa ma infig in stocul de dulceata de afine, merisoare si (bineteles) palinca care sunt la vanzare alaturi de siropurile de toate felurile (umbla vorba ca in curand vor avea si magazin online).
Din bagaj in congelator, unde-si are locul
In concluzie: luati-va copii (care aveti) si duceti-va acolo. Uitati-va bine si luati aminte cum ar trebui sa fie “agroturismul” si ce pretentii ar trebui sa aveti de la orice pensiune. Mancati-le mancarea ca sa intelegeti ca ala e gustul mancarii adevarate. Beti-le bautura, dar cu moderatie ca palinca aia e parsiva rau. Relaxati-va, tavaliti-va in iarba, plimbati-va… caci dupa cum spunea cineva prin Fantanele “aici vin oamenii cu nervii intinsi… ca sa si-i increteasca”.
PS: Toata apa e din put. Foarte potabila, foarte buna. Lasati apa plata in supermarket!
