Apple crumble sau cum sa faci placinta cand ti-e lene…

Lenea era mare. Frigul imi intrase in oase, amorteala gerului ma trimitea in pat sau tolanit pe canapea spre a arde intens gazul. Dar cu toate astea… mi-era pofta de ceva dulce. As fi mancat ceva… bun. As fi stat tolanit pe canapea, as fi ars gazul si-as fi mancat ceva… bun. Kilogramul de mere luat c-o zi inainte mi se plimba prin cap, incercand sa-mi transmita telepatic de acasa ca poate ar trebui sa-l valorific cumva. “Placinta cu mere” ar fi strigat oricine mi-ar fi cunoscut tulburarile interioare, dar de unde chef sa faci aluat, sa-l lasi la racit… E mult prea complicat pentru o luni seara cand tot ce am chef sa fac este sa stau.

Ajuns acasa aveam deja solutia pe care sunt gata s-o impartasesc cu voi. Este un desert foarte usor, se face cu orice fel de fructe si presupune foarte putina munca (ideal pentru luni seara adica). Se iau vreo sapte-opt mere care se curata de coaja si li se scot samburii. Ca sa nu se innegreasca le punem in zeama de lamaie; dar deja stim asta, nu?! Se mai ia niste scortisoara pudra (sau batoane), vreo doua cani de zahar, parti egale de faina si unt (eu am folosit 150gr de faina si 150gr de unt), o lingurita cu varf de cardamom macinat (ORICE este mai bun cu cardamom) si trei linguri de nuca macinata.

Incepem prin a pune cuptorul la incins cam pe la 160 de grade. Merele se pun la calit intr-o cratita cu fund dublu (duceti-va de cumparati una daca nu aveti) pe foc mic, impreuna cu jumatate din cantitatea de zahar si batonul (sau praful) de scortisoara.

In timp ce merele se calesc ne apucam sa facem “aluatul” – amestecam ingredientele uscate (zahar, faina, cardamom, nuca) si apoi adaugam si untul. Operatiunea asta se face de minune cu mana sau cu mixerul, iar rezultatul trebuie sa fie un morman de firimituri care nu vor alcatui in veci un aluat, dar va fi la fel de bun. Nu uitam sa mai amestecam merele ca sa nu se prinda. Stim ca sunt gata atunci cand s-au inmuiat, dar fara sa se faca piure.

Luam un vas termorezisten (Jena FTW!) si-l ungem cu un pic unt dupa care il tapetam cu nuca pisata (mi-a ramas MULTA nuca pisata de la Craciun, se vede, nu?). In el rasturnam merele calite si asteptam un pic sa se raceasca. Nu va fi o asteptare mare, e de-ajuns sa deschideti geamul 1 minut doua si cele 12 grade sub zero de afara isi vor face treaba excelent. Aveti grija sa nu inghete! Dupa ce merele s-au racit (nu de tot, e de-ajuns sa fie caldute) presaram pe deasupra tentativa de aluat, incercand sa fim cat mai uniformi si responsabili in aceasta activitate. Dupa asta aruncam vasul in cuptor si, timp de 50-60 de minute, ne vedem de treaba noastra.

Dupa ce consideram ca s-a facut (hint: firimiturile incep sa se rumeneasca) il scoatem si lasam un pic “placinta” la racit, doar cat sa nu ne ardem gura (doar scopul este sa ne placa nu sa ne chinuie), dupa care putem sa degustam ca si cum s-ar bate turcii la gura noastra. Ah, daca aveam si niste inghetata…

Pofta buna!

PS: …si uite asa inauguram si rubrica de “deserturi” pe site-ul asta.