|
|
Data trecuta v-am vorbit pomenit ceva de imaginatie in bucatarie. Ei bine, cred ca pentru reteta de fata chiar iti trebuie un pic de imaginatie si de curaj la spart tiparele. Recunosc ca nu de la mine a pornit, ci de la un o reteta citita mai deunazi. Cum trebuia musai sa-mi iau ceva de mancare la mine am zis ca nu strica sa incerc ceva…
…asa ca mi-am facut rost de niste fasole la conserva, nu mai tine mine fix de care, dar era ceva de la Divella. Nu m-a multumit foarte mult asa ca data viitoare am sa folosesc fasole proaspata. Mai departe am mai avut nevoie de niste varza chinezeasca (sau “napa cabbage” cum ii zice pe la ei) pe care o aveam gata tocata marunt de la o salata ce-o mancasem c-o zi inainte; 4 frunze mari tocate marunt au fost de-ajuns. Mie imi place varza asta pentru ca e undeva la granita intre varza noastra si salata si se preteaza foarte bine la gatit rapid (sa vedeti la wok cum iese, o nebunie). Pe langa varza asta am mai avut si niste spanac tanar (se vede ca de fapt am facut curat in pungile din frigider, nu?), o ceapa, patru catei de usturoi si doua tulpini de telina, vreo cinci felii de bacon. Eu am avut bacon de la Campofrio, va recomand calduros sa-l ocoliti cand il intalniti, asa am sa fac si eu data viitoare.
Primul pas a fost sa rumenesc bacon-ul in tigaia de fonta. Cand s-a rumenit bine l-am scos si am pastrat grasimea pe care am lasat-o, la care am mai adaugat o lingura de ulei de masline.
Al doilea pas a fost sa toc ceapa si usturoiul marunt si sa le calesc rapid in grasimea lasata in tigaie. Peste ele am adaugat varza tocata marunt si frunzele de spanac tanar si le-am lasat sa se inmoaie, amestecand din cand in cand ca sa prinda gust uniform. Cand s-au inmuiat le-am scos si pe ele peste bacon.
Al treilea pas a fost sa mai pun o lingura de ulei in tigaie si sa o las la incins, dupa care am pus fasolea scursa bine. Aici mi-am dat seama ca estimat gresit cantitatea de fasole si ca pentru doua portii ar trebui… doua cutii. Nu-i nimic, am mai desfacut o cutie si le-am calit pe rand.
Le-am lasat doua minute pe o parte, apoi le-am intors cu grija folosind o paleta. Cu toata grija mea tot s-au sfaramat niste boabe, fapt care mi-a adancit convingerea ca fasolea la cutie nu e cea mai potrivita pentru aceasta retetea. Nu-i nimic, din greseli invatam.
Cand fasolea s-a rumenit bine am pus peste ea bacon-ul si amestecul de ceapa si verzituri. Am condimentat bine cu sare, piper si o mana sanatoasa de cimbru (combinatia asta de fasole cu cimbru… e ceva). Am invartit tot amestecul de cateva ori prin tigaie si… gata.
Pofta buna!
…si acum pentru cei care se intreaba la ce mi-au trebuit tulpinile de telina – cum stateam eu asa si prelucram pozele imi pica ochii pe punga de telina de pe frigider. “Hm, parca am zis ca pun si telina aia, nu. Eh, asta e data viitoare”, si am ridicat din umeri in timp ce concubina se prapadea de ras.
…totodata am constatat decesul blitzului meu SB-600 care nu a mai binevoit sa porneasca. Dupa o scurta inspectie la preturi m-am hotarat ca musai trebuie sa-l repar, nu de alta dar un blitz nou costa cat cuptorul care trebuie sa-mi soseasca maine!
Sunt un muncitor “de la 9 la 6”. Am scaunul meu, am laptopul meu, taskuri, meetinguri, proiecte de facut, aplicatii de programat. De asemenea, am si pauza mea de pranz, aceast prilej nesperat pentru unii de a devaliza diverse cantine dubioase de prin zona unde lucrez (contrar aparentelor lumea se respecta – la pranz se mananca la restaurant). As putea numara acum vreo patru restaurante tip “impinge tava” unde o masa de pranz are pret de “Carul cu bere” si calitate de “la ma-sa acasa”. Zi de zi se umplu de oameni care imping tavile de-a lungul galantarelor pline cu mancare cu aspect dubios, care nici macar fata comerciala nu are. Zi de zi acesti oameni se plang ca mancare e proasta, dar zi de zi revin in acelasi loc, doar ca sa se planga din nou. Nu neg ca am facut parte si eu din aceasta masa de oameni – zi de zi luam o pauza de masa, mancam o mancare care imi placea mai mult sau mai putin, apoi ma intorceam la munca mea mirosind a cantina cu unica satisfactie ca am “bagat ceva la ghiozdan”.
Pauza este exact ce-i spune numele – o pauza. Este acea perioada de timp in care poti sa te asezi la masa si sa mananci linistit, asa cum prescrie doctorul. La sfarsitul acestei perioade de timp trebuie sa fii… relaxat. La ce e buna pauza de masa daca jumatate din ea ai petrecut-o intr-o coada la restaurant? Sau in trafic spre / dinspre “mall”? Sau in fata calculatorului in timp ce ingurgitezi un sandwitch? Cam atunci cand am inceput sa-mi pun intrebarile astea am hotarat sa-mi iau mancare de acasa.
La inceput a fost destul de greu pentru ca pierdeam constant lupta cu lenea. Sa vii acasa, sa faci de mancare, sa speli vase – stresant, nu gluma dar, dupa cum zicea un site care mie imi place foarte mult, este greu pana devine un obicei. Fara sa vreau mi-a intrat in obicei sa ma gandesc “eu maine ce mananc” inca dinainte de pauza de pranz. A devenit ceva banal sa rasfoiesc printre bookmarks si sa incerc o reteta, sau sa pornesc una de la zero. Am inceput sa gandesc retete cat mai rapide, astfel incat sa nu petrec mai mult de ora in bucatarie. Seara este momentul in care stau cu prietenii, cu persoana iubita, ma uit la un film, citesc, de ce as pierde-o in fata aragazului?
Sa va dau niste exemple concrete (ca din gura ne pricepem toti sa dam) despre ce vorbesc eu aici:
Salate de tot felul
Aseara am amestecat o cutie de fasole rosie (soiul in apa si sare, nu retetele fanteziste care am vazut c-au aparut de curand), o cutie de somon, cateva cepe in otet (se gasesc unele fantastice la Mega Image) si niste iaurt cu ulei de masline si mirodenii si iata – salata instant, a durat 10 minute.
Pe acelasi principiu – salata cu ton si cartofi. Cel mai mult a durat fiertul cartofilor.
Nu ocoliti pungile de salata de la Mega Image, de exemplu. Cu mici adaosuri cum ar fi puiul la gratar, o conserva de ton sau niste ciuperci taiate felii subtiri pot deveni pranzuri foarte consistente. Evitati dressingurile la sticla, sunt destul de chimice. Puteti sa faceti propriile dressinguri pe baza de iaurt sau simplul amestec de ulei de masline cu balsamic. Poate va povestesc si de dressing odata…
Mancare impachetata
Asta este treapta urmatoare in pranzuri facute acasa, treapta care mie imi place la nebunie. Tot ce iti trebuie este niste tortilla sau lipie facuta in casa (lipiile “libaneze” din comert sunt total improprii consumului si ar trebui arse pe rug dupa parerea mea) si multa imaginatie. Un exemplu este asta: Am luat niste piept de pui taiat fasii, l-am amestecat cu un pic de ulei de masline si niste “condimente de saorma” de la Abido (se gasesc prin supermarketuri) si l-am lasat la marinat peste noapte. A doua zi dimineata am incins cuptorul si am pus bucatelele pui pe tava cu grill in cuptor. In acelasi timp am amestecat niste iaurt Cedra cu un pic de ulei de masline si menta, mi-am luat in pachet o punga de salata si doua tortillas si am asamblat totul la branz, in bucataria de la serviciu (imi ploua in gura si acum cand ma gandesc). Puteti folosi ce marinada vreti la pui si ce combinatie de legume va place. Este usor de mancat si este… BUN.
Pe acelasi principiu, daca vrem sa scapam de asamblat mancarea la birou putem sa o asamblam rapid acasa si sa o aruncam in cuptor, acoperita de un sos de rosii si-un pic de branza rasa – cam cum este enchilada asta pe care doresc s-o refac in curand.
Paste
Pastele sunt perfecte pentru luat la birou. Da, stiu, puristii le mananca fierbinti. Trebuie sa recunosc ca si mie imi plac mai mult fierbinti abia scoase din tigaie si din aceasta cauza am avut mari reticente in a-mi lua paste la pachet dar am reusit cumva sa fac un compromis. In primul rand orice paste la cuptor sunt perfecte pentru sufertas (de fapt, orice manacare la cuptor este perfecta pentru sufertas) – lasagna cu spanac, de exemplu. In al doilea rand pastele care nu sunt la cuptor nu sunt bune pentru sufertas. Asta am invatat dintr-o amara experienta cu mai multe feluri de paste si tot felul de combinatii. Pur si simplu sosul de paste facut pe aragaz nu tine pana a doua zi – nu-si pastreaza nici gustul, nici consistenta, iar la microunde se usuca.
Alte roade ale imaginatiei
Orice “mancarica” se poate asambla in maxim 30 de minute daca stim ce sa combinam. Lintea, bulgurul si quinoa sunt foarte bune ca baza pentru orice mancare. Tot ce aveti de facut este sa caliti un pic de ceapa sau usturoi (sau ambele) apoi sa adaugati linte si s-o mai frigeti vreo 30 de secunde dupa care puneti supa de legume cat sa acopere cu un lat de deget lintea. Nu aveti supa de legume? Nu-i problema – puneti alaturi de linte si niste morcov taiat marunt (sau ras), niste telina, un pic de pastarnac si folositi apa. Este un surogat acceptabil pentru supa de legume si va scapa de traditionala supa la cub (pe care eu o evit pentru ca are prea multa sare).
Pe acelasi principiu o cutie de fasole si niste bacon devin un pranz tentant, gata in maxim 45 de minute. Orez fiert si apoi aruncat in tigaie cu ceapa, mazare, ardei si ceva ciuperci si iata un pranz perfect. Daca sunteti fani de wok sunteti la 10 minute de munca distanta de un pranz ca la Wu-Xing. Tot ce va trebuie este un pic de curaj si imaginatie. Incercati sa intelegeti retetele pe care le cititi si sa invatati principiul din spatele lor. La urma urmei daca-i dai unui om un peste il hranesti o zi, dar daca il inveti sa pescuiasca il hranesti o viata (nu stiu cine a zis asta, dar era un motto al unei carti de “Proiectarea Sistemelor Informatice” din facultate; legatura nu am inteles-o niciodata). Folositi moderat sarea. Sarea da numai un gust – sarat. Puneti mai putina sare si mai multe mirodenii – plante aromatice uscate, piper de toate culorile, chimen, praf de ghimbir, coaja de lamaie…
Pe final…
Puteti avea o pauza de masa mai buna decat acum. Puteti sa nu mai mancati mancare rece, facuta prost, prea sarata (”fanii” ciorbelor de la Yuppies din Dimitrie Pompeiu stiu despre ce vorbesc) si prea scumpa. Este foarte simplu sa va faceti viata mai usoara, si sa nu va complaceti si sa nu sacrificati sanatatea fizica si mentala de dragul comoditatii.
…si acum de bine ce m-am laudat am ramas in pana de idei, asa ca le astept de la voi. Ce sa iau si eu maine de mancare la birou?!
Urata vreme. Bate vantul, suira podul, ploua, curtea se umple de apa. Sarbatorile s-au dus, acum a ramas numai iarna gri si fara zapada care-ti baga umezeala in oase si depresie in cap. Ce sa mananci azi? Sa mai bagi o portie de vinete cu ardei copt de la borcan? Sa rozi un capetel de carnat ramas de la Revelion? Sa vezi daca mai ai ceva porc prin congelator si sa faci o friptura? Sa mananci “o salata usoara lejera savuroasa plina de arome care te dau pe spate” ca asa ai citit pe internet ca e bine sa faci dupa revelion? Sa faci si un “dressing electric” la ea? (va jur ca am citit asta undeva, dar mi-e lene sa google it).
NU! Ia mana de pe salata! Nu ai voie sa mananci salata! Sa mananci salata la pranz intr-o duminica e un sacrilegiu. Duminica e zi de odihna si pot sa pun pariu ca pana si Creatorul a mancat ceva ca lumea in loc sa rontaie ierburi crude precum caprele pe care abia le-a creat. Esti mai bun decat “salata savuroasa cu dressing electric”! Nu conteaza ca afara e iarna, o sa mananci niste paste de primavara. Unii mai scortosi le-ar spune “Pasta primavera” dar nu cred ca putem sa le dam un nume. Sunt pur si simplu paste cu niste legume. Niste paste… primavaratice.
…pentru care iti trebuie asa: paste (logic) cappelini nr. 1. Sincer, poti sa pui orice atata timp cat este din familia spaghetti/spaghettini/bucatini. Important e sa se “incurce” legumele intre ele. O capatana de broccoli. Trei fire de praz. Un morcov. Un dovlecel. O nuca de unt. Sare, piper, un pic de cimbru, ardei iute pisat – astea-s de la sine inteles.
Ce facem cu cele de mai sus? In primul rand spalam si tocam marunt prazul si morcovii. Dovlecelul il spalam si-l tocam cuburi. Broccoli il blanșăm – pentru asta facem asa: pune apa cu sare la fiert intr-o oala si pregatim inca un recipient cu apa rece-gheata. Cand apa da in clocot aruncam broccoil inauntru si-l lasam un minut – doua dupa care il scoatem si-l punem imediat in apa rece. Il lasam si acolo un minut si apoi il scoatem si-l scurgem, dupa care il rupem in buchetele mici. Nu arunca apa in care ai blansat broccoli, poti s-o folosesti cu succes la fiert pastele.
Alege o tigaie incapatoare sau cratita (merge oricare atata timp cat are capac) si pune-o pe foc mediu. Arunca in ea o nuca de unt (cam 50g) si lasa-l sa se topeasca, dupa care adauga prazul. Amesteca-l bine sa se acopere cu unt, pune capacul si lasa-l sa se gateasca cam 10 minute pe foc mediu-mic, amestecand din cand in cand sa nu se prinda. Adauga apoi morcovul si lasa-l si pe el sa se gateasca pana se inmoaie. Adauga apoi dovlecelul si, dupa 1 minut de gatit, adauga si broccoli. Intre timp nu uita sa pui pastele la fiert! Asezoneaza amestecul de legume cu sare, piper, cimbru, ceva iuteala si lasa-l la foc mic pana se fierb pastele.
Adauga pastele fierte peste legume. Adauga si un pic de apa in care au fiert si apoi amesteca cu un cleste de paste astfel incat legumele sa se piarda printre paste. Mai lasa-le cam 1 minut pe foc apoi pune-le in farfurie si gata! esti salvatorul duminicii – ai facut paste de primavara in miezu iernii si ai scutit prietena de salate deprimante!
Pofta buna, eroule!
UPDATE: Stand eu azi-noapte si citind (deh, regii astia care se bat iti dau nopti albe) mi-a dat prin cap ca ar fi mers si niste usturoi. Si un pic de zeama de lamaie.
Vineri a fost o seara speciala. Cu ocazia unei reuninuni ad-hoc (chestii care se tot intampla si la care eu nu ajungeam din varii motive) mi-am revazut unii colegi de clasa din liceu, oameni cu care m-am vazut rar si cu care am vorbit si mai rar. Nu sunt genul de nostalgic si nici nu cred ca perioada liceului a fost “cea mai frumosa din viata mea” (cea mai frumoasa perioada din viata mea este acum, de fapt…) dar mi-a facut mare placere sa ma intalnesc si sa vorbesc cu oameni de care nu mai stiam nimic. Unii s-au schimbat radical, unii au ramas neschimbati, iar unii m-au surprins prin faptul ca… imi citesc blogul.
Cum nu se putea altfel totul a fost garnisit cu ceva mancare si mai multa bautura, fapt care a dus la traditionala durere de cap. Nu zic c-a fost vinul prost, dar nici nu l-as lauda foarte mult. De asemenea cam tot locul mi-a parut overrated (Tibi, data viitoare alegem si noi ceva mai sincer decat “hanu berarilor”?!) iar mancarea nu arata foarte atragator pentru pretul pe care-l afisa. Din fericire buna dispozitie a recompensat din plin, asa ca am ajuns acasa pe la 3 dimineata numai ca sa descoperim ca era curentul luat. Deh, furtuna…
A doua zi ne-a intampinat cu un cer plumburiu si un vant jilav care ne improsca din cand in cand cu ceva ploaie. Stand si privind afara la vremea cainoasa o voce mi-a rasunat in cap: “I want grilled cheese!” (inside joke). Este gustarea perfecta atunci cand vrei sa zaci in capul patului (sau un fundul canapelei), sa te uiti la film si afara sa bata vantul si sa fie urat. Este un fel de a “arata degetul” vremii care se chinuie sa te faca sa te simti mizerabil. Este scutul tau impotriva depresiei de iarna fara zapada. Daca ai si pe cineva care sa-ti cante Soft Kitty si sa te mangaie pe piept…
Partea frumoasa a unui “grilled cheese sandwitch” este faptul ca iti trebuie numai trei ingrediente – unt, paine si branza rasa. Binenteles, totul se poate transforma usor in “gourmet snack” daca incepem sa adaugam branza albastra, fructe confiate, rosii uscate si alte minuni. Eu m-am intors de la cumparaturi cu niste cheddar, niste branza cu mucegai “nobil”, un amestec de condimente “cajun” ( I <3 Auchan! ) si o tigaie grea de fonta.
Pentru trei portii (adica trei sandwitch-uri) am folosit cam jumatate de calup de branza cheddar rasa, trei sferturi de pachet de branza cu mucegai, un pic de condimente cajun si, pentru partea “iute” a familiei – o lingurita de “Dulce de iute” de la Radu, un condiment ce nu trebuie sa lipseasca din casa niciunui iubitor de iuteli. Pe langa toate astea am folosit niste unt si niste toast English Bread de la Snack Attack, marca agreata de Bucatarul Vesel (nu cumpar des toast, dar atunci cand cumpar ma asigur ca e de la Snack Attack).
Procesul de fabricatie este destul de simplu – punem o tigaie la incins, pe foc (nu ne trebuie ulei sau alte grasimi, o sa vedeti de ce). Ungem doua felii de paine cu unt. Asezam o felie de paine cu untul in jos in tigaie, dupa care presaram pe ea branza rasa, branza cu mucegai, condimentam cu ce vrem noi, mai adaugam stafide, caise, nuci, ce ne trece prin cap. Deasupra asezam cealalta feli de paine cu unt, dar cu untul in sus. Lasam cam doua-trei minute sa sfaraie, dupa care intoarcem sandwitch-ul cu o paleta. Simplu, nu?! Repetam pentru toate sandwitch-urile.
Se consuma tolanit pe canapea langa persoana iubita, cu ochii la film si inima linistita.
Pofta buna!
Miercuri seara am petrecut excelent in port, cu muzica, voie buna, vin fiert si sarmale. Am avut parte de un spectacol excelent de la baietii cu tobele (cand organizati cursuri de batut in bongos puneti-ma pe lista!) in care toata audienta a cantat, a batut din palme si a simtit “trupul palpabil al unei energii”. Tombola a adus unor fericiti castigatori premii pline de Craciun (o oala de sarmale! daca nici asta nu e spiritul Craciunului…), iar pe final de show un cor de ingerasi ne-a inmuiat cu colinde (“un kilometru de dulce”, dupa cum ar comenta o prietena).
Simt ca vorbele mele sunt de prisos, asa ca va las cu pozele. Va urez sarbatori vesele si impacate.
Nu stiu altii cum sunt dar mie cateodata imi vine sa-mi bag mana in cap, sa-mi scot mintea si s-o spal bine de tot cu inalbitor. Nu stiu ce colturi negre am pe acolo (sper sa nu ma transform in Bucatarul Psihopat) dar sigur trebuie facuta ceva curatenie ca prea visez aiurea rau de tot. Mai rau este ca aseara facusem o mancare buna, pozasem reteta, pozele erau bune… si acum totul se pierde in negura timpului si imi pare ca s-a intamplat acum 20 de ani. Visele de peste noapte mi-au sters toate amintirile; acum nu mai am in cap decat stradute inguste, vorbe soptite, o fetita pe un balansoar razand, teama, disperare, tristete, trezirea fortata (“Trebuie sa ma trezesc. La 3… 1… 2…”). Am sa incerc sa reconstitui un pic din amintiri…
A fost asa: am alergat dupa niste cadouri. Da, asta stiu sigur, am batut targul de Craciun de la Sala Dalles, am cascat gura la toate prostiile, am studiat admirativ decoratiunile de la Tinker, am mirosit cafea… apoi parca am ajuns undeva intr-un mall cu gand sa cumparam cate ceva de la un hipermarket dar am intrat, am parcurs 3 metri si am facut stanga imprejur intrucat era imposibil sa mai iesi de acolo. Mi-aduc vag aminte ca am cumparat ceva cadouri apoi am ajung acasa ud pana la piele si obosit… Ah da, si apoi m-am apucat de facut mancare. Cred ca a mers cam asa:
UPDATE: Acum ca am scris tot si mi-am adus aminte ce-am pus in mancare, iata o lista de cumparaturi: 10-15 ciuperci curatate, o mana de mazare congelata (chiar o mana am luat, nu stiu cat face asta), patru fire de ceapa verde, patru catei de usturoi, doi morcovi medii dati pe razatoarea mare, o cana de orez salbatic, sare, piper, ardei iute, anason si doua linguri de zeama de lamaie.
Am luat o mana de ciuperci si le-am taiat felii, dupa care le-am fript pe uscat in tigaia de clatite (cel putin parca asa se vede din poza) pentru ca sunt mult mai bune asa. (voiam sa scriu ceva lung despre aroma intensificata de caldura si despre cum sa nu punem sare dar… pe bune, asta nu-i tratat stiintific).
Cat timp ciupercile se parleau la foc mic… ce-am facut?…Umm… ah, da, am luat niste ceapa verde (ca cea uscata se stricase, daca va puteti inchipui) si am tocat-o marunt. Pe langa ea am ras un morcov… ba nu, doi morcovi. Am scos de la congelator o mana de mazare pusa acolo asta vara cu ocazia unui transport monstru de legume de la tara. Am tocat marunt si doi-trei catei de usturoi.
Cand ciupercile s-au ars rumenit bine de tot am pus la incins doua-trei linguri de ulei de masline in tuci (asta de la suedezi este excelent) si am calit un pic de usturoi. Am pus peste el ceapa verde si am lasat-o vreo 5 minute sa se inmoaie, apoi am pus si morcovul si mazarea si ciupercile si o cana o cana de orez salbatic.
Cred ca asta a fost punctul in care m-am hotarat ce “miroase” sa pun in macare (sau “sa ma joc cu aromele” ca sa folosesc o expresie care ma enerveaza cumplit). Sare, piper, o steluta de anason o jumatate de ardei iute uscat niste zeama de lamaie. Peste asta doua cani si jumatate de apa, capacul si gata. (Puristii ar zice “supa de legume” dar de unde supa de legume la ora 10 noaptea?). Doua cani si jumatate este o cantitate la care am ajuns absolut empiric (adica “pe gustate”). La doua cani de apa orezul era nefiert. La 2 cani si jumatate era perfect.
Totul a bolborosit la foc mic vreo… nu stiu cate minute, cert e ca apa se dusese, orezul era fiert. Am scos un pic din mancarica la pozat si m-am dus sa ma culc. O sa fie perfecta azi la pranz.
Pofta buna!
Daca tot nu gatesc nimic demn de impartasit pe aici m-am gandit sa ma infrupt din ce gatesc altii, asa ca ieri seara, dupa un drum lung si un pic de munca mi-am pus hainele de oras si am plecat la The Harbour ca sa fac o repetitie de Craciun. Am “repetat” tot ce trebuie – cum se mananca sarmale, cum se bea palinca dinainte, cum se bea vinul fiert… A fost finalul perfect pentru o saptamana plina de munca, iar Harbour a mai facut un pas spre a deveni “marca agreata” a Bucatarului Vesel. Totul a fost cam asa:
Citeste mai departe ca e interesant…
Vineri seara ma duc iar la “Harbour” in Amzei ca sa fac repetitie de Craciun. Va fi un eveniment plin de sarmale, vin fiert si voie buna. Luati de rezervati cat mai puteti (ceea ce-mi aduce aminte ca eu am uitat sa sun, sper sa mai am loc).
PS: Si Radu va fi acolo.
In aceasta zi mohorata de 20 noiembrie m-am hotarat sa fac o excursie la ferma de lapte din Pantelimon. N-o sa va retin prea mult cu detalii despre cum se ajunge, asta scrie pe site la ei. Nu va descurajati cand vedeti ca intrati intr-un fel de pustiu, sunteti pe drumul cel bun. Odata ajunsi parcati in parcarea special amenajata si… asta e.
Citeste mai departe ca e interesant…
Toamna a dat peste noi cu frig, ploaie si lene intinsa la maxim. Peste tot prin blogosfera culinara se intind retetele de toamna cu dovleci, zacusti, muraturi si alte provizii. Nu stiu altii cum sunt dar pe mine toamna ma trage la leneveala. Acum, in timp ce scriu aceste randuri, ma uit pe geam si vad doi copaci care mai numara cinci frunze galbene, cerul plumburiu, blocul gri de vis-a-vis si-mi zic ca lene mai mare nu m-a apasat de mult. Mancarurile toamnei pica in grija mamei si a bunicii – niste castraveti exceptionali, gogonele de-ti ploua in gura, gogosari pe care-i devorezi fara sa te mai opresti. Eu nu am de gand sa concurez cu asta asa ca-mi vad de ale mele.
Reteta de mai jos am pregatit-o intr-un weekend lenes cand aveam chef sa mananc ceva… de toamna; ceva gatit indelung la cuptor, aromat, complicat. Aveam reteta de mult in “Favorites” dar abia acum m-am urnit sa o prepar. Fun fact – de obicei retetele care au o lista lunga de ingrediente sunt cele mai usor de facut. Asa ca… brace yourselves, asta are multe ingrediente.
Citeste mai departe ca e interesant…
|
|
