“La Bucatarul Vesel” in Brasov…

Undeva pe la inceputul anului 2010 mi-a venit ideea de a-mi povesti online aventurile culinare. Am tot “dat la perete” cu idei pana cand, intr-o dimineata, m-am trezit in cap cu numele blogului: Bucatarul Vesel! Pe data de 25 ianuarie cumparam domeniul bucatarulvesel.ro. Tot atunci mi-am zis ca n-ar fi rau sa dau o cautare pe Google, ca sa nu ma bat pe nume cu altcineva. Surpriza mi-a fost destul de mare atunci cand am gasit restaurantul “La Bucatarul Vesel” din Brasov. Atunci mi-am zis ca musai trebuie sa le fac o vizita si sa scriu un review. La mai mult de un an la promisiunea facuta mie… am ajuns “La Bucatarul Vesel”. Iata cum a fost…

Nu stiam adresa. Telefonul sucombase cu o zi inainte si nu aveam nici internet. Ideea noastra de “hai sa mergem la Bucatarul Vesel sa mancam” incepuse sa se estompeze. Ne plimbam la brat pe artera pietonala care duce spre Piata Sfatului (scuze brasoveni, nu stiu cum se cheama strada) admirand flora, fauna si gandindu-ne ca la un moment dat va trebui sa mancam. Tocmai cand incepusem sa-mi fac o idee despre ce-am putea consuma la cina inainte de drumul spre Bucuresti ne-am impiedicat de un panou:

Am intors capul spre stanga (ignorati sageata, panoul era pus invers, probabil un test la care sunt supusi adevaratii fani) si am vazut, la nici 100m, o sigla luminoasa pe o cladire. Dadusem, absolut din intamplare, peste restaurantul la care abandonasem nu mai speram sa ajungem. Cu entuziasmul la maxim am purces topaind spre local, unde am fost intampinati de un chelner care ne-a informat cu parere de rau in glas ca nu are locuri decat la fumatori, amanunt care nu ne-a impiedicat sa cerem o masa pentru doi, nu de alta dar nimic nu sta in calea noastra de a manca in restaurantul pe numele caruia mai primesc reclamatii in casuta postala.

Ce m-a surprins placut a fost ca saloanele de fumatori si nefumatori erau separate in adevaratul sens al cuvanului, intre ele aflandu-se barul, intrarea in local si toaletele. Interiorul era aranjat simplu si cu un oarecare gust. Mi-ar fi parut rau ca tizul meu gastronomic sa fie o carciuma kitchioasa cu personal nesimtit, cum sunt atatea in tara noastra.

Meniul era destul de standard si nepretentios. Antreurile erau cele obisnuite – tartine, bruschete, diverse chestii “pane”. Sectiunea de “ciorbe” era enorma, as fi curios sa ma duc acolo cu inca 9 prieteni si sa comandam fiecare alt fel de ciorba, numai ca sa vad daca le au pe toate in bucatarie in acelasi timp :). Sectiunea de carnuri cuprindea obisnuita galerie de ovine, porcine, bovine si pui in diverse combinatii. Sectiunea de vinuri era impresionanta si mi-a parut rau ca mai aveam de condus pana la Bucuresti, altfel ne-am fi infipt bucurosi intr-o sticla. Am dat si peste sectiunea de paste din care sigur am sa gust data viitoare (side note: oare ce naiba au ardelenii cu mancarea italiana? In Sibiu din patru restaurante trei erau pizzerii, in Brasov la fel.)

Prima bila alba – chelnerul foarte amabil, desi un pic cam agitat. Ne-a informat politicos ca dupa ora 18 nu mai servesc ciorbe lucru care mi-a pus in cui pofta de o ciorba plina de tarhon. A doua bila alba – m-a intrebat cum vreau muschiul de vita. Cred ca pot sa numar pe degete localurile romanesti in care am fost intrebat chestia asta. A treia bila alba – ne-a intrebat daca dorim paine in loc sa o tranteasca pe masa si pe urma s-o treaca si pe nota. Am ales din bogatul meniu o portie de muschi de vita cu sos de hrean si un piept de pui cu branza feta. De baut – ca pentru soferi: o cafea, o apa plata si-o limonada :).

Sosul de hrean care insotea muschiul meu de vita era excelent si m-am bucurat sa gasesc in sfarsit un muschi de vita “mediu” (orice bucatar se testeaza in doua moduri: punandu-l sa faca sos hollandaise sau muschi de vita mediu). Sosul a fost un pic cam prea mult pentru gustul meu, la sfarsit regretand lipsa painii cu care as fi sters farfuria. Din pacate am fost complet absorbit de farfuria din fata mea asa ca am omis sa gust si din puiul cu sos de branza feta, dar mi s-a spus ca a fost foarte bun. Aceeasi observatie ca si la muschiul de vita – cam mult sos. Salata de ardei copti care insotea mancarea era cu ardei din borcan. Asta e! v-am zis ca e fara pretentii. Desertul a fost si el obisnuit – ce poti sa gresesti la niste clatite cu ciocolata si unele cu gem? Nota de plata – undeva in jur de 90 de lei. Usoooor condimentata, dar e totusi  de asteptat pentru un restaurant din centru.

Concluzia: cuvantul de ordine este obisnuit. Un obisnuit peste medie, un obisnuit de bun simt. Un obisnuit bun, linistitor, degustat intr-o atmosfera calma de duminica seara (cel putin pana s-a umplut brusc localul de un grup de 10 insi galagiosi care au inceput sa comande in gura mare “carbonara frate, mi se par cele mai bune de pe lumea asta… clatite cu fineti ai?! hă hă hă!!”).  Este genul de loc obisnuit unde te duci atunci cand ai chef sa mananci ceva simplu si bun, sa discuti cu prietenii si sa inchizi saptamana in liniste. NU este un local romantic, nu va duceti angelul radios acolo la prima intalnire. De ce? Simplu – nu are mese “de doi”:).

Un ultim panseu: a fost prima data in viata mea cand am vazut o toaleta care are in aceeasi camera un pisoar si-un WC. Daca cineva poate sa-mi explice logica din spatele acestui aranjament sa nu se sfiasca…