Creveti cu ceva iarba…
Eu sunt Crevetele. Crevetele Vesel. Stateam cu amicii mei mai putin veseli decat mine, impartind aceeasi punga in congelator. Radeam, glumeam, povesteam din copilarie. Nu sunt foarte multe de facut atunci cand esti intr-o punga la gheata. Cateodata stateam si ne intrebam ce-o sa se intample cu noi. Oare o sa ne tavalim in ulei incins in tigaie? Oare o sa petrecem o noapte intr-o baie de saruri si ierburi cum am mai auzit povesti? Oare o sa ne lafaim pe un pat moale si aromat de orez sau o sa ne incurcam in niste fire subtiri de spaghette? Brusc, intr-o dimineata, usa casei noastre s-a deschis si am fost trasi afara de acolo, scosi din casa noastra racoroasa si asezati intr-o sita cu o farfurie deasupra si lasati afara. Gheata se topea de pe noi, incepusem sa facem pronosticuri cu privire la cand va veni momentul. Eu personal mi-am gasit un loc mai aproape de margine si m-am uitat curios la ce urma sa ni se pregateasca…
Cum stam eu asa si admiram tocatorul, furat un pic de peisaj si raspunzand monosilabic la veselia din jur, am vazut cum apar patru catei de usturoi si trei cepe verzi, insotite de o legatura de patrunjel.
Toate astea au ajung in blender, alaturi de trei linguri de ulei de masline. De acolo au iesit o pasta verde, a carei aroma ajungea pana la mine si care a dat nastere la tot felul de discutii – “oare o sa zacem mult in ea?”, “oare o sa ne tavalim prin ea inainte de a fi mancati?”, “da-te mai incolo sa vad si eu!”, “aaaau! m-ai calcat, nenorocitule!”.
Brusc sita s-a ridicat si patru maini au inceput sa ne curete de cochilii. Brr! cam racoare pe aci. La inceput ne-am cam rusinat unii de altii dar pana la urma urmei am zis “mna! te pui cu soarta?”. Noroc ca pe urma am fost bagati sub dus, ne-am mai reveni si am scapat si de ultimele “haine”.
N-am stat mult in sita, un pic cat sa ne uscam apoi ne-am pomenit cu totii aruncati in pasta verde, agitati bine sa ne ungem peste tot si pe urma presarati cu sare si piper. Deja incepusera sa se puna pariurile – cam cat vom petrece asa? Ei bine, aparent nu mai mult de cinci minute, pentru ca am fost luati si asezati regulamentar, intr-un singur rand, intr-o tava. Peste noi am simtit apoi un dus rece de vin alb si sec. N-a fost mult, cat sa se umezeasca fundul tavii… Apoi, pana sa ne dam seama, tava a ajuns in cuptor. Mmmm, calduuuuut. Au inceput alte pariuri (poate nu v-ati prins pana acum dar viata de crevete e cam plictisitoare, asa ca orice subiect de discutie e bun) – oare cate grade are cuptorul? Sa tot fi fost vreo 160-180…
…nu a durat mult, cam 15 minute. Toti ne bronzasem si aratam excelent, pasta verde in combinatie cu vinul alb ne dadea ameteli. Deja unii incepusera sa cante, altii se gandeau ce bine vor arata pe farfurie. Usa cuptorului s-a deschis si iata-ne afara din nou.
Cei mai norocosi dintre noi (printre care m-am numarat si eu) am fost alesi si asezati pe o farfurie alaturi de un deal de orez cu bob lung, pentru poza.
Al patrulea din stanga, care va face cu mana...
Am fost mancati toti pana la unul, udati cu restu de vin alb, sec. Din comentariile facute cu gura plina de cei doi meseni am inteles ca am fost (citez) “foarte foarte buni”.
Pofta buna!