|
||||||
Ca nu cumva sa moara copilu’ de inanitie mama lui i-a facut cadou o sacosa mare de fasole verde de la tara. Totodata, ca copilu’ sa nu-si strice degetele si nici nervii curatind la ea, mama lui a facut si un gest frumos – a curatat fasolea inainte s-o aduca. Copilu s-a vazut astfel in situatia de a avea multa fasole verde si nicio idee ce sa faca cu atata. Concluzia a venit de la sine – s-o congelam! 
…si iata-ma pe mine intr-un nou episod al serialului “ce sa mai gatesc pentru iubitul meu sufertas?”. Serialul asta se difuzeaza cam in fiecare seara la mine pentru ca incerc sa nu mananc acelasi lucru in fiecare zi. De asemenea, incerc sa nici nu am zile consecutive cu aceleasi ingrediente (ex. doua zile la rand paste, doua zile la rand orez). Fitos la maxim, ce mai! Prezentarea fiind facuta, iata-ma in fata dilemei. Aveam piept de pui scos din congelator; aveam si cartofi noi mititei – combinatia nu-mi suradea deloc. Toata ziua mi-au vajait in cap retete. Liniile de cod pe care le scriam se impleteau cu cantitati, diagramele pe care le desenam se umpleau de sosuri, erorile aveau iz de mancare arsa… Din tot noianul asta de combinatii a inceput sa iasa la suprafata ceva cu rosii, cu pui, cu niste legume.. “POLLO ALLA CACCIATORA”! Ei da, bine, am inceput sa studiez reteta si mi-am dat seama ca nu vreau sa fac chiar asa ceva. Nu stiu de ce nu m-a atras chiar reteta asta, dar m-am hotarat sa o folosesc ca si principiu. Asa ca, odata cu clopotul care a batut de ora 6, mi-am luat catrafusele si am intins-o spre casa… 
…si tocmai din cauza asta am tratat cititoarele de pe IntreFete.ro cu o minunatie de porc cu sos de mustar si legume la abur. Sa vedeti acum ce se inmultesc abonamentele la sali! 
Piata Sudului (a.k.a. “de la Big”) era goala. Ici colo cate o taraba intarziata cu marfa de import. Am plecat trist indesand o legatura de morcovi in rucsac. Deja mintea imi era la pastele cu ton pe care urma sa le mananc maine pentru ca… asta e. Era pur si simplu prea tarziu pentru piata decenta. Am intrat la Mega Image cu cand sa iau diverse maruntisuri cum ar fi paine si niste ceva de incropit micul dejun. Am ales cinci rosii cherry aflate undeva intre mediocru si decent, un pic de branza feta, niste paine feliata… M-am asezat oftand la coada, am platit si am luat drumul casei. In dreptul pietei “de la Cultural” mi-aduc aminte ca am uitat sa iau iaurt (pentru “salata de paste cu ton si alte chestii”). Imi dau una peste ochi si intru in piata si acolo… miracol. Tarabe cu… piata stuff. E drept, nu toate, dar furnizorii mei “agreati” erau acolo. Si aveau si rosi de gradina… si telina… si pastarnac… si verzituri… si ceapa! Am luat repede de toate si am fugit spre casa, uitand evident din nou de iaurt. Meh, cui ii trebuie – pentru maine fac altceva, iar acest altceva este (drumrolll!!) orez cu legume. Ok, pentru cei un pic “pokerfaced” sa va explic – cu toti ne-am obisnuit ca orezul sa fie garnitura, nu? Intotdeauna orezul era pus alaturi de niste pui, niste vita, niste peste, niste orice… Cu totii suntem obisnuiti ca orezul sa fie ceva vag parfumat, dar destul de neutru cat sa nu intreaga halca de carne langa care il mancam. Ei bine, eu am facut invers – am lasat carnea (un biet piept de pui) sa fie “de umplutura” si am facut ca starul pranzului sa fie… orezul. Si a fost cam asa: 
Ce mananci dupa o jumatate de zi de curatenie prin casa? Dupa ce ai aspirat, ai sters praful, ai sters pe jos, ai curatat aragazul… Stai pe un scaun si te intrebi “oare ce-as putea sa mananc eu rapid, inainte sa plec la ShorstUP?”. Si-atunci te indrepti spre cel mai rapid mod de a baga ceva mancare in tine: paste! Data fiind provizia de paste pe care o am in camara este practic imposibil sa mor de foame, asa ca a urmat partea a doua – paste cu… ce? Din fericire congelatorul meu este plin de pungi de legume congelate – mi se pare un compromis bun pentru cei care nu au timp sa ajunga zilnic in piata. Printre aceste pungi am gasit si o punga de spanac tocat care se apropia de “deadline” (da, si produsele congelate expira la un moment dat!) si mi-am zis ca pastele si spanacul nu merg asa rau impreuna (de fapt… am mai facut). 
Sunt un fan infocat al sandwitch-urilor. As manca de trei ori pe zi sandwitch-uri, in orice combinatie, cu orice ingrediente. Parisul a fost raiul meu timp de o saptamana in care am incercat tot felul de sandwitch-uri cu mai multe feluri de paine, de branzeturi, de legume, de carnuri… In seara asta m-am decis sa-mi fac un sandwitch mai special… 
(Ganduri absolut aiurea brodate pe marginea unor oua batute) Viata e simpla. Oricat ADN, ARN, proteine, albumine, aminoacizi si alte prostii colaboreaza sa o faca posibila ea tot simpla e. Pisica mea are o viata foarte simpla – bea apa, mananca mancare, ma miauna si doarme. Cainele de la tara are o viata si mai simpla – doarme, latra si mananca. Omul in schimb… eeeh, omul tine cu tot dinadinsul sa duca o viata FOARTE complicata. Omul asta modern vrea situatie, vrea bani, vrea concedii, vrea masina mai buna ca a vecinului, vrea *orice* crede el ca-l va face fericit. Daca secretul fericirii al sta in noul iPad2 sau in noul model de Audi… s-ar face coada la banci ca sa cumpere lumea fericire… (as putea sa continui pe ideea asta dar conceptul de “fericire in rate” apartine altora pe care eu nu pot sa-i inghit deloc asa ca aleg sa sar de la una la alta cu gratie). Cred ca filosofia s-a nascut din studiul fericirii. Omul tinea el neaparat sa studieze ce-l face pe el sa se simt asa… bine. A vrut cu tot dinadinsu sa defineasca acea eudaimonia si cum se ajunge la ea. Eh, dar daca s-ar ajunge asa usor la fericire, toata lumea ar cumpara cartea “Happiness for dummies” sau “Cum sa fii fericit in 21 de pasi ilustrati”. 
Undeva pe la inceputul anului 2010 mi-a venit ideea de a-mi povesti online aventurile culinare. Am tot “dat la perete” cu idei pana cand, intr-o dimineata, m-am trezit in cap cu numele blogului: Bucatarul Vesel! Pe data de 25 ianuarie cumparam domeniul bucatarulvesel.ro. Tot atunci mi-am zis ca n-ar fi rau sa dau o cautare pe Google, ca sa nu ma bat pe nume cu altcineva. Surpriza mi-a fost destul de mare atunci cand am gasit restaurantul “La Bucatarul Vesel” din Brasov. Atunci mi-am zis ca musai trebuie sa le fac o vizita si sa scriu un review. La mai mult de un an la promisiunea facuta mie… am ajuns “La Bucatarul Vesel”. Iata cum a fost… 
Nu va speriati, nu disperati, nu intrati in panica. Inca mai gatesc, inca mai scriu, inca mai sunt vesel. E drept, gatesc rapid cat sa mananc la micul dejun, scriu tone de cod la un proiect si sunt vesel cand imi pun rom in cafea. In acelasi timp am inceput sa impartasesc si cu alte fete aventurile mele din bucatarie astfel ca, cel putin odata pe saptamana, puteti sa vedeti productiile mele culinare pe portalul lor, si anume Intre Fete. Saptamana trecuta le-am dat teapa pentru ca viata mea tumultuoasa nu mi-a permis sa intru in bucatarie. Promit sa ma revansez saptamana asta. 
Intotdeauna mi-a fost frica de “english muffins”. Pur si simplu mi se parea ceva foarte complicat si mi-era frica ca nu-mi vor iesi asa cum trebuie – albe, pufoase, gustoase. Intr-o buna zi mi-a venit o idee interesanta pentru mic dejun si, intrucat mi-am zis ca painea este “soooo last year” am inceput sa fac un pic de reasearch si s-a dovedit ca aceste “english muffins” sunt ceva ce bunica mea facea sub denumirea de “cococele”, doar ca era un aluat un pic mai moale. Astfel, ajuns acasa dupa o ora de spinning la nivel intensiv, mi-am luat inima in dinti si… asta a iesit. |
||||||
|
Copyright © 2012 Bucătarul Vesel - All Rights Reserved Powered by WordPress & Atahualpa |
||||||
