|
||||||
|
Vineri seara ma duc iar la “Harbour” in Amzei ca sa fac repetitie de Craciun. Va fi un eveniment plin de sarmale, vin fiert si voie buna. Luati de rezervati cat mai puteti (ceea ce-mi aduce aminte ca eu am uitat sa sun, sper sa mai am loc).
PS: Si Radu va fi acolo. 
In aceasta zi mohorata de 20 noiembrie m-am hotarat sa fac o excursie la ferma de lapte din Pantelimon. N-o sa va retin prea mult cu detalii despre cum se ajunge, asta scrie pe site la ei. Nu va descurajati cand vedeti ca intrati intr-un fel de pustiu, sunteti pe drumul cel bun. Odata ajunsi parcati in parcarea special amenajata si… asta e. 
Toamna a dat peste noi cu frig, ploaie si lene intinsa la maxim. Peste tot prin blogosfera culinara se intind retetele de toamna cu dovleci, zacusti, muraturi si alte provizii. Nu stiu altii cum sunt dar pe mine toamna ma trage la leneveala. Acum, in timp ce scriu aceste randuri, ma uit pe geam si vad doi copaci care mai numara cinci frunze galbene, cerul plumburiu, blocul gri de vis-a-vis si-mi zic ca lene mai mare nu m-a apasat de mult. Mancarurile toamnei pica in grija mamei si a bunicii – niste castraveti exceptionali, gogonele de-ti ploua in gura, gogosari pe care-i devorezi fara sa te mai opresti. Eu nu am de gand sa concurez cu asta asa ca-mi vad de ale mele. Reteta de mai jos am pregatit-o intr-un weekend lenes cand aveam chef sa mananc ceva… de toamna; ceva gatit indelung la cuptor, aromat, complicat. Aveam reteta de mult in “Favorites” dar abia acum m-am urnit sa o prepar. Fun fact – de obicei retetele care au o lista lunga de ingrediente sunt cele mai usor de facut. Asa ca… brace yourselves, asta are multe ingrediente. Dupa cum va spuneam si aici la restaurantul Harbour din Piata Amzei s-a lasat cu romanisme. Nu, nu va ganditi la ceea ce blogurile denumesc in general ca “romanism”, ci ganditi-va la romanisme culinare… Vineri e mare adunare la “The Harbour”, in piata Amzei (au si site, si pagina de facebook)… 
Nu sunt un purist. Sunt ferm convins ca fiecare preparat are o mie si-una de variante, ceea ce face ca orice lucru denumit “reteta” sa fie inutil. Eu privesc retetele mai mult ca pe niste linii generale de urmat, nicidecum ca ceva dupa care sa te iei ad-literam (ok, in afara de cele de aluaturi, pe alea chiar trebuie sa le respecti). Incerc sa adaptez fiecare reteta pe care o citesc in functie de posibilitati si stare de spirit. Tocmai datorita acestui lucru reteta care urmeaza nu este… enchilada. Urmeaza principiile unei veritabile “enchilada” – ceva in sos invelit in tortilla si dat la cuptor cu inca niste sos… dar probabil ca nu e the real deal. Dar sa mor io daca imi pasa, a fost excelenta. 
Ia deschideti voi ochii acum si notati reteta asta nemaipomenita pe care v-o da Bucataru acum, numai buna de sufertas atunci cand vrei paste a doua zi… 
Puiul se uita lung la mine. Statea decongelat in craticioara si se uita la mine. Ma sfida. Radea de mine. Puteam sa-i aud rasul printre ganduri. Puteam sa-l aud batjocorindu-ma “nu sti ce sa faci cu mine, nu sti ce sa faci cu mine, tanananaaaaana!”. Treptat si pe nesimtite ura mi se strecura in suflet. “O sa te mananc. Indiferent cum, te voi manca. Dar asculta-ma bine… fosta pasare congelata: nu te voi face la gratar!!”. Cu promisiunea asta in gand am iesit din scena… 
Acum multa vreme, in Mega Image: "Hmm… linte. Ce-ar fi sa iau sa fac… hm, ce sa fac? Ah da, supa crema de linte. Daaa, ia sa iau. Las’ ca vad eu cum se prepara". Fast forward niste luni, dar tot acum multa vreme, in acelasi loc: "Hmmm, ziceam ca fac supa crema de linte… Daaa, ia sa fac. Ah da’ imi trebuie linte, sa iau". Fast forward pana acum o luna, curata in camara de acasa: "Ce ssaaatana, am doua pungi de linte?! Bine ba! goldfish ce esti! Ce naiba fac eu cu atata linte". Pai ce-ar sa fac de mancare pentru sufertasul de maine? Bun, mancare, dar cum sa fac? Deschid o carte si ma inspir… 
Eu sunt Crevetele. Crevetele Vesel. Stateam cu amicii mei mai putin veseli decat mine, impartind aceeasi punga in congelator. Radeam, glumeam, povesteam din copilarie. Nu sunt foarte multe de facut atunci cand esti intr-o punga la gheata. Cateodata stateam si ne intrebam ce-o sa se intample cu noi. Oare o sa ne tavalim in ulei incins in tigaie? Oare o sa petrecem o noapte intr-o baie de saruri si ierburi cum am mai auzit povesti? Oare o sa ne lafaim pe un pat moale si aromat de orez sau o sa ne incurcam in niste fire subtiri de spaghette? Brusc, intr-o dimineata, usa casei noastre s-a deschis si am fost trasi afara de acolo, scosi din casa noastra racoroasa si asezati intr-o sita cu o farfurie deasupra si lasati afara. Gheata se topea de pe noi, incepusem sa facem pronosticuri cu privire la cand va veni momentul. Eu personal mi-am gasit un loc mai aproape de margine si m-am uitat curios la ce urma sa ni se pregateasca… |
||||||
|
Copyright © 2012 Bucătarul Vesel - All Rights Reserved Powered by WordPress & Atahualpa |
||||||
