Musaca. Simplu…

Perioada mea de gradinita (pe vremea aia nu era “gradi” ca azi, ma enerveaza prescurtarea asta) a fost marcata de niste traume – singur printre straini, vaccinuri (uram injectiile), epidemii de diverse (am trecut prin hepatita, rubeola, rujeola, pojar si nu m-a atins nimic, ca orice boala are mandria ei). Pe langa traume am si amintiri placute – mancarea. Era infecta – supa de zarzavat plina de cotoare, supa cu crutoane care era apa chioara cu paine prajita si… musaca. Da, ziua cu musaca era ziua buna. Aparea tanti Am-uitat-cum-chema cu ditamai cratita si o spumiera si incepea sa toarne in farfurii urland “Mainli la spate toata lumea!”. Stateam cuminte si ma uitam cum in farfuria mea se pravale cu un “pleosc!” o masa cremoasa, maronie, marcata ici-colo de bucatele mici de carne. In ziua de musaca se bateau turcii la ziua mea.

Odata am rugat-o pe mama sa-mi faca si mie musaca acasa. S-a apucat femeia, a taiat cartofi, a calit carnea, a asezat totul frumos in straturi, cuptor, chestii… Unicul ei fiu a luat doua guri, a ridicat ochii umezi catre ea si-a zis.”Nu-mi place. La gradinita e altfel” (si nu a fost singura data 🙂 ). Constiincioasa, mama s-a apucat a doua oara si a facut musacaua cu… piure (banuind cam ce mancam noi la gradinita). La fel, fiert cartofi, asezat straturi, cuptor… Reactia pramatiei de mine a fost aceeasi. Bleah! Eu vreau terciul meu de fulgi de culoare dubioasa si cu urme de carne! Odata cu terminarea gradinitei am terminat si cu delicatesele, asa ca musacaua a inceput sa devina prietena mea. Aseara m-am hotarat sa pun de o revedere…

Musacaua este o mancare orientala. Da, multi stiti ca e originara din Grecia, dar nu e chiar asa – in Grecia a ajuns dinspre arabi pe filiera otomana. Prima mentiune a unei mancari care seamana la compozitie cu musacaua a fost gasita intr-o carte de bucate arabeasca de prin secolul al 13-lea si era facuta cu carne de miel si vinete. In timp fiecare regiune a inceput sa-si faca propria versiune de musaca, dar toate aceste versiuni au tema comuna – vinete sotate, carne de miel sau vita calita si condimentata bine, toate acoperite cu un sos bechamel sau o crusta de oua si smantana (asta prin Balcani). Cateodata variaza legumele, cateodata se mai adauga si alte legume. Turcii spre exemplu nu aseaza musacaua in straturi ci amesteca vinetele cu carnea si cu ceapa calita si o mananca cu cacik si pilaf. Aaaanyway, more cooking less talking!

Nu am gasit vinete in piata (cel putin nu vinete care sa-mi placa) asa ca am folosit cartofi – curatati, taiati mai subtiri si scufundati vreo 5 minute in apa clocotita, atat cat sa se fiarba un pic (termenul pentru operatiune este blanşare 😉 ). Eu am folosit vreo patru cartofi de dimensiune medie.

Ne mai trebuie carne de vita tocata (am avut pulpa dar se poate si alta parte a animalului) – cam 600g, o ceapa, doi catei de usturoi, o combinatie magica de scortisoara, piper negru si ienibahar (ultimele doua prajite uscat si zdrobite in mojar) – cam o lingurita din fiecare (fiti generosi, e mancare orientala, adica aromata bine). Ne mai trebuie si niste branza Kefalotiri – cam 100g, rasa. Evident, nu uitam de cuptor incins la 180 de grade. Celsius.

Primul pas l-ati aflat deja: punem apa la clocotit, curatam si taiem cartofii subtiri. Cand apa a dat in clocot ii varsam in oala si-i lasam acolo vreo cinci minute, atat cat sa nu mai fie tari. Atentie, daca cumva fierb prea mult si se sfarama aruncati si faceti altii. Asta e, neatentia se plateste. Intre timp mai taiati marunt si o ceapa si zdrobiti usturoiul.

Intr-o tigaite incins prajim uscat boabele de ienibahar si piper. Cand s-au incalzit bine si incep sa miroasa innebunitor le varsam in mojar, punem o lingurita rasa de scortisoara si ceva fulgi de chilli si-i dam viguros cu pistilul (pun pariu ca nu stiati ca se cheama asta 🙂 ) ca sa le zdrobim.

E timpul sa scoatem la inaintare carnea de vita. Aruncam in tigaia incinsa cativa stropi de ulei de masline apoi aruncam si carnea (in tigaie, da?). Calim bine, zdrobind cocoloasele ca sa obtinem un bronz uniform. Cand s-a rumenit carnea adaugam pasta de rosii (prima oara cand folosesc, nu e rea deloc) si amestecam bine sa prindem o culaore uniforma. Carnea. Carnea sa prinda…

Mai lasam 1 minut apoi adaugam ceapa, usturoiul, mirodeniile si un pahar de vin. Mie mi s-a parut cam… not saucy, asa ca am mai aruncat si doua linguri de suc de rosii si am amestecat bine sa prindem culoare frumoasa si un miros sa te dea pe spate.

Gustam. Ne creste inima in noi de ce amestec am produs. Lasam la o parte de pe foc si ne apucam sa facem un bechamel. Nu are rost sa va zic eu cum se face, luati de cititi aici la Radu. Nu uitati de nucsoara (scrie si acolo), aia face toti banii. Cand e gata sosul ccoatem vasul de pamant, il stropim pe fund cu un pic de ulei de masline si incepem sa asamblam mancarea in ordinea cartofi, carne, cartofi, branza rasa, bechamel.

Bagam vasul la cuptor si ne facem de treaba vreo 20-30 de minute ca… asta e. Scopul este ca mancarea sa prinda un bronz frumos pe deasupra. Cand consideram ca s-a bronzat destul, o scoatem si-o lasam la racit. Taiem o bucata, o asezam frumos pe farfurie si ii facem poza. Gustam un pic ca na, sa vedem cum a iesit. Mai gustam un pic ca nu ne-am edificat. Bagam ca spartii pentru ca inca nu ne-am lamurit ce gust are. Dupa ce lingem farfuria de prezentare ne edificam – are gust bun! O luam la birou sa innebunim si colegii cu ea!

Pofta buna!