La cina cea de toamna…

Toamna, cand s-au pustiit lanurile si campiile, s-au pustiit horele din sat, frunzele galbene ne umplu toate strazile, iar inamicul nostru principal este vremea. Toamna, cand pleci de acasa in camasa si pantofi si te intorci in palton si bocanci. Toamna, cand parcurile sunt pline de frunze ruginii si soarele incearca din rasputeri sa ne mai incalzeasca un pic, chiar daca i s-a redus norma cu o ora. Toamna, cand au disparut rosiile, ardeii si vinetele noastre de prin galantare si au aparut suratele lor de peste hotare. Toamna, cand se numara bobocii si pui deja ochii pe ratoiul pe care vrei sa-l ai pe varza mai tarziu. La tara se aduna lemnele, se taie cocenii, se tremura de frig. Din furnicarul ce umplea pana acum campurile n-a mai ramas decat croncanitul ciorilor.

In acelasi timp toamna este anotimpul in care omul incepe sa-si manance roadele muncii de peste an. Astfel toamna este plina de mere galbene, dovleci imensi si ciorchini dolofani de struguri. Astia din urma ne semnaleaza si faptul ca omul incepe sa-si bea roadele muncii de peste an – la tara vinul se trage deja in sticle, alambicul bolboroseste, tuica se pune la cazan, volumul de vanzari al damigenelor inregistreaza un salt spectaculos, iar gospodinele deja pun borcanele cu muraturi pe rafturi, dupa ce au stat o saptamana “in patura” sa se raceasca incetisor.

Toamna este de asemenea momentul in care Connect-R se duce la culcare, Hrusca isi acordeaza chitara si Radu porneste seria de “cine la mansarda”, evenimente menite sa ne aduca aminte ca o cina in oras poate sa insemne si altceva decat nota umflata sau chelneri nesuferiti. Astfel, vinerea trecuta (8 noiembrie) a fost “Cina de toamna”, al doilea eveniment din seria “cinelor” (pe primul l-am ratat), o celebrare a toamnei si a bunataturilor cu care binevoieste sa ne incante. Ca bucatele sa alunece mai usor Halewood Romania (care a fost si gazda) ne-a pus la dispozitie doua sortimente de vin excelente  – Rhea Viognier 2011, un vin alb si parfumat, si  Kronos Pinot Noir 2011 – un de-un rosu intens, surprinzator de usor pentru mine, cel care nu prea “e cu vinurile rosii”.

Eu am o pasiune “fotografica” un pic mai ciudata – la orice eveniment imi place sa pozez “making of”. La toate nuntile este musai sa am o poza cu fotograful in actiune, la orice eveniment pozez pregatirile. La fel si acum am ajuns mai devreme si m-am bagat “in sufletul” omului in bucatarie, acolo unde Costel (ajutorul de nadejde al lui Radu) robotea in jurul farfuriilor.

“Making of” doua portii pentru poza

“Cina” a fost o ocazie foarte buna pentru Radu sa lanseze si colectia de toamna-iarna a celebrelor sosuri iuti. Sosurile au trecut printr-un rebranding, dar au ramas la fel de bune. Acum avem patru varietati de sosuri picante la dispozitie – cu mirodenii, cu usturoi si chimen, cu lamaie, si cu usturoi si ierburi aromate. Spre norocul meu Radu le-a mai temperat un pic iuteala si astfel pot sa ma bucur si eu in voie de ele.

Inside information – ardeii desenati pe eticheta sunt doar de design.

Primul fel de mancare a fost ceva ce eu n-am mai mancat niciodata – supa de dovleac cu un topping de bacon si seminte de dovleac. Supa a fost excelenta – gustoasa, catifelata, aromata, si m-a facut sa ma uit cu interes la dovleacul care sta in bucatarie la mine si isi asteapta soarta. Topping-ul crantanitor a completat perfect delicatetea supei (plus ca d-oooh, bacon!)

Despre asta vorbim

Felul doi a fost prilejul perfect sa ma apuc de baut, pentru ca “nicio masa fara peste si niciun peste fara un vin pe langa el”. Salaul a fost perfect gatit, gustos (ciudat, pentru un peste alb) si a venit la pachet cu un piure de telina cum n-am mai mancat de mult (de fapt… nu stiu daca am mancat vreodata piure doar din telina). Binenteles ca am pus peste peste si o lingurita de sos iute cu lamaie, spre desfatarea propriilor mele simturi. Intre timp, cred ca paharele de vin erau crapate sau ceva ca prea se goleau repede.

Paharul de vin disparuse pana sa fac poza

Vinul a inceput sa se evapore, iar povestile au inceput sa curga. Toata lumea stie ca orice eveniment al lui Radu vine la pachet cu o lectie de istorie mai mult sau mai putin gastronomica in care aflam despre originea diverselor mirodenii sau mancaruri. Data viitoare o sa-mi iau dupa mine carnetelul de notite.

Ultimul fel de mancare a ni s-a ivit odata cu sunetul galgaitor al unui vin rosu turnat in pahare. Porcul cu chutney de gutui a fost lovitura de gratie data papilelor noastre gustative, umplandu-ne in acelasi timp stomacurile. A fost nevoie de o cantitate serioasa de Pinot ca sa conving stomacul ca “mai intra un pic”, nu de alta dar gustul nu te lasa deloc sa te opresti din mancat. Binenteles, eu am fost de fata cand a fost creata portia “de test”.

Radu incercand sa convinga aparatul sa captureze si arome, nu numai imagini.

Desertul – o tarta tatin la vederea careia mi-au dat lacrimile (deja plesnea camasa pe mine si cu toate astea nu m-am putut abtine) n-a mai incaput in poza. Nu mai stiu de ce.

Luati la schimb o poza cu porc si vin. Si mancare.

Rezumat: a fost o seara plina de mancare, de bautura si de povesti. Vinul a facut ca toata mancarea sa alunce usor pe “soseaua gatului”, iar povestile ne-au distras atentia de la stomacurile pline ochi cu tot felul de bunatati. In pauzele dintre mancaruri toata lumea dadea tarcoale mesei cu sosuri iuti, adulmecand, gustand, plescaind si dand aprobator din cap, semn ca stocul se va epuiza destul de repede (eu mi-am luat doua borcane deja, pentru siguranta).

Pe final de dezmat…

Data viitoare, oricand ar fi, sa nu care cumva sa ratatati o “Cina de toamna”. Mancare buna, vin asemenea, povesti interesante, totul intr-o atmosfera de casa veche, boiereasca, cu tavan inalt si grinzi lacuite. Este atmosfera perfecta pentru o seara de toamna, cand ploaia incepe sa fie distractia zilnica.