Eu in Samothraki…
Ca sa nu raman mai prejos decat alti blogari culinari de pe la noi iata-ma si pe mine plecat in Grecia. Cum continentul este prea “mainstream” pentru mine am esuat, dupa un drum de 8 ore cu masina si 2 cu ferryboat-ul pe Samothraki, aceasta bucata de piatra populata de capre, aflata in mijlocul marii Egee. Despre cum e prin Samothraki cred ca se ocupa departamentul celalalt, eu aici va descriu strict despre cum se umple burta si sufletul in aceasta insula.
As putea sa numar pe degetele restaurantele adevarate din insula – cu meniu si nota tiparita si alte fineturi. Majoritatea locurilor in care se mananca sunt tavernele, afaceri de familie la care mama gateste si tatal ia comenzi, sau invers. Meniul este mai mult orientativ si, de cele mai multe ori, inutil. Baiatul care serveste are grija de fiecare data sa-ti insire felurile de mancare cu care poti sa te ghiftuiesti. Atfel poti manca la aceeasi taverna de trei ori si meniul sa fie de fiecare data altul. Preturile? Destul de corecte (ce mai scumpa masa in doi a fost vreo 30 de euro, incluzand bautura).
Tzatziki si salata de vinete pe o terasa de pe plaja. Salata de vinete a fost printre cele mai originale: branza, lamaie, ardei copt… Nu putea lipsi berea.
Primul lucru pe care il primesti cand te asezi la masa este o carafa mare de apa si pahare. Apa rece, luata direct din robinetul locantei, este cea mai buna apa pe care am baut-o si pana acum. O fi din cauza ca nu are nici gust nici miros? In fine, e gratis. Nu poti sa incepi sa mananci fara sa iti trezesti spiritul cu un Ouzo sau, cu bunicul lui mai bun – Tsipouro. Acesta din urma este un fel de tescovina romaneasca, bauta cu multa gheata ca sa-i scoata in evidenta parfumul specific. De obicei grecul mai scoate la inaintare si o farfurie cu mizilicuri langa tsipouro – masline, rosii, ansoa. Taria nu poate fi stinsa decat cu niste bere originala greceasca – celebra Mythos sau, mai putin cunoscuta pe la noi, Vergina. Ambele sunt beri usurele, menite sa-ti astampere setea in arsita dupa-amiezei, nu sa-ti ia mintile.
Sardine. Sardine peste tot.
Mancarea… ah, mancarea. Pana acum Samothraki este locul unde am mancat cea mai buna mancare din excursiile mele. Felul principal de carne care se mananca aici este… capra. Am intalnit mai rar vita (poate doar in tocaturi), iar puiul este aproape inexistent (poate doar in doua locuri am vazut pui). Capra este gatita in cuptor cu ierburi aromate jumulite din curtea din spate si cu o mana de cartofi. Cand soseste aburinda pe masa nu poti decat sa te repezi si sa mananci de… behai.
Un peste asemanator cu calcanul servit intr-o “supa” picanta.
Nu poti sa mananci in Grecia fara sa incerci un “saganaki”, acest antreu servit direct in tigaia in care a fost facut si care consta in branza feta perpelita in ulei de masline, cu diverse adaosuri in functie de cheful bucatarului – rosii, ardei iute, alte feluri de branza etc. Am intalnit multe feluri diferite de a prepara saganaki – ba cu mai multa branza, ba cu mai multe rosii, ba mai picant, ba mai dulce. Imediat dupa saganaki vine la rand doamna Vanata. Salata de vinete a grecilor nu are nimic in comun cu salata de vinete ce-o face mama acasa. Vanata este coapta pe plita sau in cuptor (de cand te dai jos din masina mirosul iti umple narile si stii ca va trebui sa mananci vinete), apoi tocata grosier si amestecata cu ulei de masline, ardei copt, cateodata branza faramicioasa, cateodata rosii, dar absolut mereu cu un strop de zeama de lamaie.
Fancy saganaki – branza de vreo trei feluri bagata la cuptor.
Tot in departamentul vegetale am cerut la un moment dat Mpriam (sau Briam). Acesta este un… ghiveci care aduna in el cartofi, dovlecei, ceapa, vinete, usturoi, rosii si, in general, cam ce-i mai pica omului in mana din gradina. Toate sunt calite, stropite din belsug cu (ati ghicit!) ulei de masline si puse in fara mesenilor spre a se infrupta.
Paste cu busuioc si branza feta. O bunatate.
Toata masa nu poate fi completa fara un desert. Aici poti sa ai noroc sa prinzi un desert din partea casei, care de cele mai multe ori sunt fructe (da, pepenii grecesti sun buni!). In vreo doua randuri am primit si fructe glasate home-made cu crema dulce ce iaurt. In alte locuri ai ocazia sa si platesti pentru desert, caz in care este ceva mai consistent – am primit un bol de iaurt gras scaldat in miere si presarat cu nuca. Sau o clatita imensa umpluta cu aceeasi combinatie.
In prim plan – cea mai buna salata de buruieni pe care am mancat-o vreodata. Aducea un pic cu spanacul.
O sa remarcati ca nu am mentionat nimic de tzatziki. L-am omis din doua motive – primul, pentru ca a fost prezent oricum la orice masa sub forma de antreu si al doilea – chiar trebuia sa-l mentionez? Singurul lucru pe care pot sa-l zic este ca orice roman se lauda ca stie sa faca tzatziki… se insala (cu unele exceptii). Nicaieri la noi in tara nu am mancat tzatziki gras si cremos de intins pe paine ca aici (stropit, evident. cu mult ulei de masline).
Dezlanate dar vii, astea sunt amintirile mele culinare din Samothraki. Va sfatuiesc calduros sa ajungeti macar o data in viata acolo (scrie aici cum) sa incercati pe pielea voastra 2 Mai-ul grecesc.
Pofta buna!
