|
|
Piata Sudului (a.k.a. “de la Big”) era goala. Ici colo cate o taraba intarziata cu marfa de import. Am plecat trist indesand o legatura de morcovi in rucsac. Deja mintea imi era la pastele cu ton pe care urma sa le mananc maine pentru ca… asta e. Era pur si simplu prea tarziu pentru piata decenta. Am intrat la Mega Image cu cand sa iau diverse maruntisuri cum ar fi paine si niste ceva de incropit micul dejun. Am ales cinci rosii cherry aflate undeva intre mediocru si decent, un pic de branza feta, niste paine feliata… M-am asezat oftand la coada, am platit si am luat drumul casei. In dreptul pietei “de la Cultural” mi-aduc aminte ca am uitat sa iau iaurt (pentru “salata de paste cu ton si alte chestii”). Imi dau una peste ochi si intru in piata si acolo… miracol. Tarabe cu… piata stuff. E drept, nu toate, dar furnizorii mei “agreati” erau acolo. Si aveau si rosi de gradina… si telina… si pastarnac… si verzituri… si ceapa! Am luat repede de toate si am fugit spre casa, uitand evident din nou de iaurt. Meh, cui ii trebuie – pentru maine fac altceva, iar acest altceva este (drumrolll!!) orez cu legume. Ok, pentru cei un pic “pokerfaced” sa va explic – cu toti ne-am obisnuit ca orezul sa fie garnitura, nu? Intotdeauna orezul era pus alaturi de niste pui, niste vita, niste peste, niste orice… Cu totii suntem obisnuiti ca orezul sa fie ceva vag parfumat, dar destul de neutru cat sa nu intreaga halca de carne langa care il mancam. Ei bine, eu am facut invers – am lasat carnea (un biet piept de pui) sa fie “de umplutura” si am facut ca starul pranzului sa fie… orezul. Si a fost cam asa:
Citeste mai departe ca-i interesant…
Anul trecut pe vreme asta n-aveam blog. De fapt aveam, dar nu era prea mult despre mancare (cu toate ca “paste cu sos de rosii” era in topul paginilor cele mai vizitate  ). Anul trecut pe vremea asta eram preocupat sa mai scap de colesterol, transaminaze si alti termeni tehnici care aparent au “iesit din casuta” la ultimele analize (deh, face omu 30 de ani, se duce la doctor sa vada cat mai are…). La un moment dat o sa termin si articolul inceput prin mai (luna… mai) in care va povestec ce regim am tinut si de ce dar momentan va dau doar o piesa de rezistenta din el: legumele la abur.
Citeste mai departe ca-i interesant…
Intrucat am fost destul de fraier incat sa reincep traditia gatitului acasa pentru pranzul de-a doua zi acum imaginatia mi-este pusa la incercare. E drept, mainile, ochii, narile, limba au inceput sa-si aduca aminte de mancare dar mintea… mintea mai greu. Am decis sa “play safe” si sa ignor deocamdata punga mare de condimente aduse din Stanbul, asa ca pranzul de azi e simplu – pui cu legume. Pui pui, pui legume…
Citeste mai departe ca-i interesant…
In primul rand i-am se zis tort pentru ca este in straturi. E drept, straturile intre ele nu se leaga decat cu… pasiunea bucatarului dar asta e dupa virgula – e in straturi, e tort. In al doilea rand i-am zis tort pentru ca este facut in forma tort (ceea ce nu e neaparata nevoie dar hai sa respect ideile altora pana la capat). In al treilea rand se face cam asa…
Citeste mai departe ca-i interesant…
Prima oara am agatat reteta de undeva de pe net si mi-am zis “trebuie sa fac si eu”. Apoi vad ca si CevaBun are ceva de zis despre “mancare in plic”. Deja toate semnele imi ziceau sa ma apuc sa-mi fac un peste in plic, ornat cu diverse legume, mai ales ca se face extrem de rapid – perfect pentru mancarea “de a doua zi”…
Nu ş’ cum vine de se face că prima zi de primăvară a fost pentru mine o zi de rahat. Pe lângă faptul ca am uitat să predau de dimineata marţişorul tradiţional către “the lovely assistant”, m-am trezit cu capul greu, am uitat “indexu’ de apă” acasă, am nişte dureri interesante în cap şi mi-e somn de mor. Şi mai trebuie să stau şi până la 8 la muncă.
Citeste mai departe ca-i interesant…
Sam: Lovely big golden chips with a nice piece of fried fish Golum: Spoilin’ nice fish. Give it to us raw and w-r-r-riggling; you keep nasty chips
Lord of the rings – The two towers
Peşte crud. Da da, crud. Pescuit, livrat, cumpărat, tocat, mâncat. Ce poate fi mai simplu de atât ? Pentru unii – o delicatesă. Pentru alţii – o scârboşenie. Am să încerc să conving a doua categorie ca dracul nu e atât de negru.
Conform definiţiei (Wikipedia is accurate [citation needed])termenul de “tartar” defineşte un mod foarte complicat de a prepara carnea: se cumpără şi se toacă. Asta dă naştere la nenumărate posibilităţi de a ne juca cu mâncarea şi de a o prepara după pofta inimii. Singura chestie fixă în toate astea este pâinea prajită care nu trebuie să lipsească.
Inventar: am studiat atent frigiderul şi am descoperit un pachet de somon afumat, aflat încă in termen (minune mare). Am constatat lipsa acuta a somonului crud aşa că am purces la pescăria din piaţă să fac rost de unul. Acolo am rugat pe tanti să-mi taie vreo trei fripturele din el, la care tanti a replicat că “Va fi destul de greu că vedeţi, din cauza la omega trei ăsta (şi-mi arată firişoarele de grăsime) se cam strică la taiat. Eu încerc să ştiţi dar…”. Şi a încercat – nu i-au ieşit chiar nişte fripturici perfecte, dar nici nu m-a interesat acest aspect. Bonus, am primit un sfat de a-l face la cuptor “în folie de aluminiu, şi când vreţi să-l întoarceţi întoarceţi cu tot cu folie, ştiţi ? Să nu se strice că e foarte subţire felia, v-am zis”.
Odată ajuns acasă am ascuţit cuţitaşul meu pentru operaţiuni de fineţe şi am îndepărtat pielea şi oasele, lăsând în urma nişte cubuleţe rozalii, pline de “omega trei”. Toate astea, împreună cu somonul afumat, le-am tocat cât mai mărunt cu un cuţit astfel încât să rezulte… peşte tocat. Aş fi putut să folosesc maşina de tocat, dar asta ar fi stricat textura cărnii, şi aşa destul de fragilă (note to self: cumpără-ţi odată satâru’ ăla !).
Am lăsat tot amestecul la rece într-un castron acoperit până la ora mesei. Până atunci m-am tot gândit cu ce să-l asezonez. Caştigatori au ieşit: suc de lămâie, cremă de brânză, ceapă verde,
Citeste mai departe ca-i interesant…
|
|
