|
||||||
Data trecuta v-am vorbit pomenit ceva de imaginatie in bucatarie. Ei bine, cred ca pentru reteta de fata chiar iti trebuie un pic de imaginatie si de curaj la spart tiparele. Recunosc ca nu de la mine a pornit, ci de la un o reteta citita mai deunazi. Cum trebuia musai sa-mi iau ceva de mancare la mine am zis ca nu strica sa incerc ceva… Nu stiu altii cum sunt dar mie cateodata imi vine sa-mi bag mana in cap, sa-mi scot mintea si s-o spal bine de tot cu inalbitor. Nu stiu ce colturi negre am pe acolo (sper sa nu ma transform in Bucatarul Psihopat) dar sigur trebuie facuta ceva curatenie ca prea visez aiurea rau de tot. Mai rau este ca aseara facusem o mancare buna, pozasem reteta, pozele erau bune… si acum totul se pierde in negura timpului si imi pare ca s-a intamplat acum 20 de ani. Visele de peste noapte mi-au sters toate amintirile; acum nu mai am in cap decat stradute inguste, vorbe soptite, o fetita pe un balansoar razand, teama, disperare, tristete, trezirea fortata (“Trebuie sa ma trezesc. La 3… 1… 2…”). Am sa incerc sa reconstitui un pic din amintiri… 
Toamna a dat peste noi cu frig, ploaie si lene intinsa la maxim. Peste tot prin blogosfera culinara se intind retetele de toamna cu dovleci, zacusti, muraturi si alte provizii. Nu stiu altii cum sunt dar pe mine toamna ma trage la leneveala. Acum, in timp ce scriu aceste randuri, ma uit pe geam si vad doi copaci care mai numara cinci frunze galbene, cerul plumburiu, blocul gri de vis-a-vis si-mi zic ca lene mai mare nu m-a apasat de mult. Mancarurile toamnei pica in grija mamei si a bunicii – niste castraveti exceptionali, gogonele de-ti ploua in gura, gogosari pe care-i devorezi fara sa te mai opresti. Eu nu am de gand sa concurez cu asta asa ca-mi vad de ale mele. Reteta de mai jos am pregatit-o intr-un weekend lenes cand aveam chef sa mananc ceva… de toamna; ceva gatit indelung la cuptor, aromat, complicat. Aveam reteta de mult in “Favorites” dar abia acum m-am urnit sa o prepar. Fun fact – de obicei retetele care au o lista lunga de ingrediente sunt cele mai usor de facut. Asa ca… brace yourselves, asta are multe ingrediente. 
Nu sunt un purist. Sunt ferm convins ca fiecare preparat are o mie si-una de variante, ceea ce face ca orice lucru denumit “reteta” sa fie inutil. Eu privesc retetele mai mult ca pe niste linii generale de urmat, nicidecum ca ceva dupa care sa te iei ad-literam (ok, in afara de cele de aluaturi, pe alea chiar trebuie sa le respecti). Incerc sa adaptez fiecare reteta pe care o citesc in functie de posibilitati si stare de spirit. Tocmai datorita acestui lucru reteta care urmeaza nu este… enchilada. Urmeaza principiile unei veritabile “enchilada” – ceva in sos invelit in tortilla si dat la cuptor cu inca niste sos… dar probabil ca nu e the real deal. Dar sa mor io daca imi pasa, a fost excelenta. 
Ia deschideti voi ochii acum si notati reteta asta nemaipomenita pe care v-o da Bucataru acum, numai buna de sufertas atunci cand vrei paste a doua zi… 
Eu sunt Crevetele. Crevetele Vesel. Stateam cu amicii mei mai putin veseli decat mine, impartind aceeasi punga in congelator. Radeam, glumeam, povesteam din copilarie. Nu sunt foarte multe de facut atunci cand esti intr-o punga la gheata. Cateodata stateam si ne intrebam ce-o sa se intample cu noi. Oare o sa ne tavalim in ulei incins in tigaie? Oare o sa petrecem o noapte intr-o baie de saruri si ierburi cum am mai auzit povesti? Oare o sa ne lafaim pe un pat moale si aromat de orez sau o sa ne incurcam in niste fire subtiri de spaghette? Brusc, intr-o dimineata, usa casei noastre s-a deschis si am fost trasi afara de acolo, scosi din casa noastra racoroasa si asezati intr-o sita cu o farfurie deasupra si lasati afara. Gheata se topea de pe noi, incepusem sa facem pronosticuri cu privire la cand va veni momentul. Eu personal mi-am gasit un loc mai aproape de margine si m-am uitat curios la ce urma sa ni se pregateasca… 
…si iata-ma pe mine intr-un nou episod al serialului “ce sa mai gatesc pentru iubitul meu sufertas?”. Serialul asta se difuzeaza cam in fiecare seara la mine pentru ca incerc sa nu mananc acelasi lucru in fiecare zi. De asemenea, incerc sa nici nu am zile consecutive cu aceleasi ingrediente (ex. doua zile la rand paste, doua zile la rand orez). Fitos la maxim, ce mai! Prezentarea fiind facuta, iata-ma in fata dilemei. Aveam piept de pui scos din congelator; aveam si cartofi noi mititei – combinatia nu-mi suradea deloc. Toata ziua mi-au vajait in cap retete. Liniile de cod pe care le scriam se impleteau cu cantitati, diagramele pe care le desenam se umpleau de sosuri, erorile aveau iz de mancare arsa… Din tot noianul asta de combinatii a inceput sa iasa la suprafata ceva cu rosii, cu pui, cu niste legume.. “POLLO ALLA CACCIATORA”! Ei da, bine, am inceput sa studiez reteta si mi-am dat seama ca nu vreau sa fac chiar asa ceva. Nu stiu de ce nu m-a atras chiar reteta asta, dar m-am hotarat sa o folosesc ca si principiu. Asa ca, odata cu clopotul care a batut de ora 6, mi-am luat catrafusele si am intins-o spre casa… 
…si tocmai din cauza asta am tratat cititoarele de pe IntreFete.ro cu o minunatie de porc cu sos de mustar si legume la abur. Sa vedeti acum ce se inmultesc abonamentele la sali! 
Piata Sudului (a.k.a. “de la Big”) era goala. Ici colo cate o taraba intarziata cu marfa de import. Am plecat trist indesand o legatura de morcovi in rucsac. Deja mintea imi era la pastele cu ton pe care urma sa le mananc maine pentru ca… asta e. Era pur si simplu prea tarziu pentru piata decenta. Am intrat la Mega Image cu cand sa iau diverse maruntisuri cum ar fi paine si niste ceva de incropit micul dejun. Am ales cinci rosii cherry aflate undeva intre mediocru si decent, un pic de branza feta, niste paine feliata… M-am asezat oftand la coada, am platit si am luat drumul casei. In dreptul pietei “de la Cultural” mi-aduc aminte ca am uitat sa iau iaurt (pentru “salata de paste cu ton si alte chestii”). Imi dau una peste ochi si intru in piata si acolo… miracol. Tarabe cu… piata stuff. E drept, nu toate, dar furnizorii mei “agreati” erau acolo. Si aveau si rosi de gradina… si telina… si pastarnac… si verzituri… si ceapa! Am luat repede de toate si am fugit spre casa, uitand evident din nou de iaurt. Meh, cui ii trebuie – pentru maine fac altceva, iar acest altceva este (drumrolll!!) orez cu legume. Ok, pentru cei un pic “pokerfaced” sa va explic – cu toti ne-am obisnuit ca orezul sa fie garnitura, nu? Intotdeauna orezul era pus alaturi de niste pui, niste vita, niste peste, niste orice… Cu totii suntem obisnuiti ca orezul sa fie ceva vag parfumat, dar destul de neutru cat sa nu intreaga halca de carne langa care il mancam. Ei bine, eu am facut invers – am lasat carnea (un biet piept de pui) sa fie “de umplutura” si am facut ca starul pranzului sa fie… orezul. Si a fost cam asa: 
Ce mananci dupa o jumatate de zi de curatenie prin casa? Dupa ce ai aspirat, ai sters praful, ai sters pe jos, ai curatat aragazul… Stai pe un scaun si te intrebi “oare ce-as putea sa mananc eu rapid, inainte sa plec la ShorstUP?”. Si-atunci te indrepti spre cel mai rapid mod de a baga ceva mancare in tine: paste! Data fiind provizia de paste pe care o am in camara este practic imposibil sa mor de foame, asa ca a urmat partea a doua – paste cu… ce? Din fericire congelatorul meu este plin de pungi de legume congelate – mi se pare un compromis bun pentru cei care nu au timp sa ajunga zilnic in piata. Printre aceste pungi am gasit si o punga de spanac tocat care se apropia de “deadline” (da, si produsele congelate expira la un moment dat!) si mi-am zis ca pastele si spanacul nu merg asa rau impreuna (de fapt… am mai facut). |
||||||
|
Copyright © 2012 Bucătarul Vesel - All Rights Reserved Powered by WordPress & Atahualpa |
||||||
