|
||||||
Nu ş’ cum vine de se face că prima zi de primăvară a fost pentru mine o zi de rahat. Pe lângă faptul ca am uitat să predau de dimineata marţişorul tradiţional către “the lovely assistant”, m-am trezit cu capul greu, am uitat “indexu’ de apă” acasă, am nişte dureri interesante în cap şi mi-e somn de mor. Şi mai trebuie să stau şi până la 8 la muncă. 
Chestia asta e atât de simplă încât pur şi simplu nu ştiu ce să scriu la ea. Stau şi mă uit la monitor şi ma întreb… ce-aş putea să scriu ? Cum să-l fac pe onoratul vizitator să citească până la capăt ? Ce complot să inventez ? Frumos Piept de Pui închis în cuptor de către fiorosul Gust Fad şi salvat de Miere cu Muştar ? Clanul mafiot al Prânzului Plicticos ţinând prizonier pe Piept de Pui până când Miere şi Muştar, aceşti Starsky şi Hutch din bucătăria noastră, vin să salveze situaţia ? Ok, înainte ca totul să devina pateu, va zic direct… 
Viaţa unui cărător de sufertaş e grea să ştii. Deh, costă şi coolness-u’ ăsta de a nu mânca cu gloata la masă. Mergi spre casă cu casca in ureche, privirea in jos, mâinile adânc în buzunare şi te gândeşti “Oare mâine la prânz ce-o să am chef să mănânc ?”. Vezi prin faţa ochilor numai legume, fructe, nişte pui, o conservă de peşte, toate jucând o horă imensa şi cântănd “mănâncă-mă pe mine, eu sunt prânzuul tău”, ba la un moment dat apare chiar un cheesburger sexy care deschide un botic umed şi şopteşte lasciv “Gustă-mă doar… Nu te vei mai sătura” şi porneşte un dans lasciv împreună cu o shaorma focoasă aaaaaaaaaaarrrrrrrrrghhhhhhhhh ! Scuturi capul şi intri in supermarket scrâşnind din dinţi… Sam: Lovely big golden chips with a nice piece of fried fish Golum: Spoilin’ nice fish. Give it to us raw and w-r-r-riggling; you keep nasty chips
Lord of the rings – The two towers
Peşte crud. Da da, crud. Pescuit, livrat, cumpărat, tocat, mâncat. Ce poate fi mai simplu de atât ? Pentru unii – o delicatesă. Pentru alţii – o scârboşenie. Am să încerc să conving a doua categorie ca dracul nu e atât de negru. Conform definiţiei (Wikipedia is accurate [citation needed])termenul de “tartar” defineşte un mod foarte complicat de a prepara carnea: se cumpără şi se toacă. Asta dă naştere la nenumărate posibilităţi de a ne juca cu mâncarea şi de a o prepara după pofta inimii. Singura chestie fixă în toate astea este pâinea prajită care nu trebuie să lipsească. Inventar: am studiat atent frigiderul şi am descoperit un pachet de somon afumat, aflat încă in termen (minune mare). Am constatat lipsa acuta a somonului crud aşa că am purces la pescăria din piaţă să fac rost de unul. Acolo am rugat pe tanti să-mi taie vreo trei fripturele din el, la care tanti a replicat că “Va fi destul de greu că vedeţi, din cauza la omega trei ăsta (şi-mi arată firişoarele de grăsime) se cam strică la taiat. Eu încerc să ştiţi dar…”. Şi a încercat – nu i-au ieşit chiar nişte fripturici perfecte, dar nici nu m-a interesat acest aspect. Bonus, am primit un sfat de a-l face la cuptor “în folie de aluminiu, şi când vreţi să-l întoarceţi întoarceţi cu tot cu folie, ştiţi ? Să nu se strice că e foarte subţire felia, v-am zis”. Odată ajuns acasă am ascuţit cuţitaşul meu pentru operaţiuni de fineţe şi am îndepărtat pielea şi oasele, lăsând în urma nişte cubuleţe rozalii, pline de “omega trei”. Toate astea, împreună cu somonul afumat, le-am tocat cât mai mărunt cu un cuţit astfel încât să rezulte… peşte tocat. Aş fi putut să folosesc maşina de tocat, dar asta ar fi stricat textura cărnii, şi aşa destul de fragilă (note to self: cumpără-ţi odată satâru’ ăla !). Am lăsat tot amestecul la rece într-un castron acoperit până la ora mesei. Până atunci m-am tot gândit cu ce să-l asezonez. Caştigatori au ieşit: suc de lămâie, cremă de brânză, ceapă verde, |
||||||
|
Copyright © 2012 Bucătarul Vesel - All Rights Reserved Powered by WordPress & Atahualpa |
||||||
