Cartofi + ricotta = prânz…

Viaţa unui cărător de sufertaş e grea să ştii. Deh, costă şi coolness-u’ ăsta de a nu mânca cu gloata la masă. Mergi spre casă cu casca in ureche, privirea in jos, mâinile adânc în buzunare şi te gândeşti “Oare mâine la prânz ce-o să am chef să mănânc ?”. Vezi prin faţa ochilor numai legume, fructe, nişte pui, o conservă de peşte, toate jucând o horă imensa şi cântănd “mănâncă-mă pe mine, eu sunt prânzuul tău”, ba la un moment dat apare chiar un cheesburger sexy care deschide un botic umed şi şopteşte lasciv “Gustă-mă doar… Nu te vei mai sătura” şi porneşte un dans lasciv împreună cu o shaorma focoasă aaaaaaaaaaarrrrrrrrrghhhhhhhhh ! Scuturi capul şi intri in supermarket scrâşnind din dinţi…

Odată ajuns acolo trebuie să ignori toate prostiile care-ţi ies in faţă. Con-cen-trea-ză-te ! Pune mâna pe o cutie de brânză ricotta (are vreo 200g) şi arunc-o în coş. Idem şi pentru nişte parmezan proaspăt (o să ne trebuiască vreo 3 linguri). Ia şi o cutie de lapte, o să-ţi ajute. Cartofi, trebuie cartofi, vreo cinci cartofi medii ar fi de-ajuns. Dacă ai in vizor nişte cimbru proaspăt (deşi merge şi uscat) şi nişte ceapă verde ia şi din alea. Daca nu, nu e bai, doar că pierzi la capitolul aromă. Gata, hai acasă să gătim.

Bun, mâine vei mânca nişte cartofi la cuptor cu ricotta. Cum adică cu ce ? Cu furculiţa, doar nu suntem barbari să băgăm botul în sufertaş. Hai, less talking more cooking… Întâi şi întâi bagă gaz la cuptor, să fie undeva la 200 de grade (adica dai focul mare). Fă rost de o tavă nu foarte mare, cât sa încapă cinci cartofi tăiaţi felii pe două straturi (chiar nu am cum să te ajut aici, trebuie să gândeşti cu capul tău).

Iei cutia de brânză ricotta şi o verşi într-un bol încăpător. Razi peste ea vreo două linguri de parmezan şi amesteci bine cu o lingură (sau la mixer, chiar nu contează).

Adaugi sare, piper, un praf de nucşoară (complet opţional dar are şi ea contribuţia ei la aromă) şi guşti ca să vezi dacă mai reglezi ceva din arome. Poţi să pui şi nişte pudra de chilli, nu se supără nimeni. Acum urmează arta – adaugi un pic câte un pic lapte. Rezultatul trebuie sa fie o cremă consistentă, ca o smântănă grasă.

Cureţi frumos cartofii şi îi tai felii – nu foarte groase dar nici foiţă să nu fie. Ungi recipientul ales cu niţel unt să nu se lipească şi aşezi pe fundul vasului un strat de cartofi. Peste acest strat torni cam jumătate din compoziţia de ricotta astfel încât să-i acoperi. Urmează încă un strat de cartofi şi apoi ultimul strat, de ricotta. Dacă mai ai cartofi şi ricotta poţi să continui liniştit, atâta timp cât termini cu un strat de ricotta şi arunci deasupra vreo 2 – 3 crenguţe de cimbru proaspăt (sau presari o linguriţă de cimbru uscat).

Acoperă recipientul cu folie de aluminiu şi bagă-l la cuptor, unde trebuie să stea undeva pe la 35-40 de minute, timp numai bun să speli-cureţi-toci mărunt nişte ceapă verde. La expirarea timpului trebuie să ai nişte cartofi moi, dar nu sfarâmicioşi. Scoate vasul din cuptor, dă la o parte folia şi presară ceapa tocată peste cartofi. Ştiu, miroase bine, dar nu e gata încă ! Presară şi o lingură de parmezan ras dacă tot eşti acolo (stai liniştit, e bun cu ceapa verde) şi pune vasul în cuptor, neacoperit de data asta.

Lasă-l acolo până când parmezanul de deasupra capătă o culoare aurie şi mirosul a început să-ţi dea gaură în stomac.

Mai departe drumul e drept – se scoate din cuptor, se lasă la răcit, se pune în casoletă pentru a doua zi la prânz.

Poftă bună.