 Chestia asta e atât de simplă încât pur şi simplu nu ştiu ce să scriu la ea. Stau şi mă uit la monitor şi ma întreb… ce-aş putea să scriu ? Cum să-l fac pe onoratul vizitator să citească până la capăt ? Ce complot să inventez ? Frumos Piept de Pui închis în cuptor de către fiorosul Gust Fad şi salvat de Miere cu Muştar ? Clanul mafiot al Prânzului Plicticos ţinând prizonier pe Piept de Pui până când Miere şi Muştar, aceşti Starsky şi Hutch din bucătăria noastră, vin să salveze situaţia ? Ok, înainte ca totul să devina pateu, va zic direct…
 Viaţa unui cărător de sufertaş e grea să ştii. Deh, costă şi coolness-u’ ăsta de a nu mânca cu gloata la masă. Mergi spre casă cu casca in ureche, privirea in jos, mâinile adânc în buzunare şi te gândeşti “Oare mâine la prânz ce-o să am chef să mănânc ?”. Vezi prin faţa ochilor numai legume, fructe, nişte pui, o conservă de peşte, toate jucând o horă imensa şi cântănd “mănâncă-mă pe mine, eu sunt prânzuul tău”, ba la un moment dat apare chiar un cheesburger sexy care deschide un botic umed şi şopteşte lasciv “Gustă-mă doar… Nu te vei mai sătura” şi porneşte un dans lasciv împreună cu o shaorma focoasă aaaaaaaaaaarrrrrrrrrghhhhhhhhh ! Scuturi capul şi intri in supermarket scrâşnind din dinţi…
 Ca să nu stau să frec menta într-o zi aşa frumoasă cum a fost duminica asta (14 februarie adica… ziua cui ? nu ştiu, nu mă pricep, în fine) am hotărât că tre’ să mă duc musai la frecat de făină cu apă şi alte minuni în scopul declarat de a produce… pâine. Locul: Boutique du Pain. Ocazia: adunarea dată de Copolovici.
 Eşti un băiat de succes, ţi-ai atins toate “targeturile”, ai făcut chiar şi un “over-achievement” aşa că şeful te-a premiat… Ce mai, eşti în business. Cu toate astea să nu uităm că acasă te aşteaptă mereu o soţie (sau o prietenă) care a fost mereu lângă tine, a dormit cu perna ta în braţe când erai plecat in “teambuilding”, a stat singura la televizor cât tu faceai “overtime”, s-a plimbat singură cu copilul în parc cât tu erai “în deplasare de business”… Cu alte cuvinte te-a lăsat să-ţi vezi de cariera ei de succes. Ştiu, ştiu, profită şi ea (“ce mă, 10 zile la Paris cu shoping şi plimbare a fost gratis ?”) dar… chestiile astea nu fac doi bani la o adică. Sunt gesturi mult mai mici şi mult mai ieftine pe care poţi să le faci ca să-ţi arăţi recunoştinţa. Uite un exemplu…
 Ceapă, ceapă, ceapă, iute dulceagă, spaima stomacului, spaima colegului de birou, spaima omului care merge cu metroul la 8 dimineaţa. Companioana branzei şi a salamului Victoria, cititoare fidela a ziarelor muncitorilor în pauzele de masă, dulcea şi înlăcrimata ceapă. Cum or fi reuşit francezii să ridice la rang de artă prepararea acestei vegetale atât de… muncitoreşti ? Ia să dam citire de la Jamie Oliver cum se face “english onion soup” (staţi liniştiţi, şi aia “french” e la fel, am mâncat eu în Paris)
Data viitoare când ajungeţi la raionul de condimente şi semipreparate din supermarket şi puneţi mâna pe un cubuleţ de supă concentrată daţi-vă o palmă. În viaţa voastră să nu mai luaţi cuburi d-alea de supă de pui, mai ales când este atât de uşor să faceţi supa voastră în casă. Adică faceţi aşa…
Sam: Lovely big golden chips with a nice piece of fried fish
Golum: Spoilin’ nice fish. Give it to us raw and w-r-r-riggling; you keep nasty chips
Lord of the rings – The two towers
Peşte crud. Da da, crud. Pescuit, livrat, cumpărat, tocat, mâncat. Ce poate fi mai simplu de atât ? Pentru unii – o delicatesă. Pentru alţii – o scârboşenie. Am să încerc să conving a doua categorie ca dracul nu e atât de negru.
 ..şi uite asa ai reusit si tu s-agaţi cevaaa. Băi, mie mi se pare prea tare chestia asta aşa că te felicit. Ce zici tu acolo ?! Vrei s-o impresionezi cu priceperea ta în ale bucătariei ? Păi şi… Aaaaah, *nu ai* pricepere. Băi uite, că-s io băiat bun, îţi prescriu o reţetă cu care s-o dai pe spate (la figurat bă, nu fii nesimţit) ca să-ţi mai crească un pic ratingul, poate prinzi ceva (he he)…
|
|
